Interesul stârnit de cărţile doctorului Elisabeth Kubler-Ross a fost uriaş. Milioane de oameni de oameni din Statele Unite şi din întreaga lume au găsit în ele răspunsuri la întrebările nerostite despe moarte, pe care cu toţii le purtăm în secret în adâncurile noastre.
Cine nu a fost pus faţă în faţă cu suferinţa pierderii cuiva iubit? Câţi dintre noi nu au fost puşi în situaţia teribilă de a privi în ochi un drag de-al nostru pe cale de a pleca, de a nu şti ce să spui, ce să faci, faţă în faţă de fapt cu propria frică de moarte, cu propriile umbre care acoperă acest subiect, tocmai atunci când celălalt avea cea mai mare nevoie de deschidere, de comunicare, de iubire exprimată, de adevăr?
Lucrarea doctorului Ross este extraordinară, căci a deschis porţile sincerităţii şi ale cunoaşterii, a spulberat marele tabu care plana asupra morţii nu numai pentru noi, aceia care ne confruntăm cu ea de câteva ori în viaţa noastră, dar şi pentru ceilalţi, care privesc moartea în faţă zi de zi: medici şi asistente, preoţi şi lucrători sociali, terapeuţi şi şoferi de ambulanţă şi care, cu ochii acoperiţi de acelaşi văl al fricii şi al moştenirii culturale, nu puteau oferi prezenţă şi asistenţă celor care se pregăteau pentru marea trecere, iar ei personal treceau prin dramă avându-şi originea în propriile spaime. Nimeni nu ne pregăteşte pentru aşa ceva.
Despre moarte şi a muri este una dintre Cărţile Elena Francisc de mare succes, tocmai pentru că vine ca răspuns la o mare nevoie a oamenilor de a scoate acest subiect de sub imperiul umbrei şi al fricii.
Horia Ţurcanu
Despre moarte şi a muri
Dr. Elisabeth Kubler Ross
http://www.elenafrancisc.ro/ro/produse/detalii/31-Intrebari-si-Raspunsuri-Despre-moarte-si-a-muri
Un comentariu:
Multumim Diana pentru recomandarea acestei carti!
Trimiteți un comentariu