A spune cuiva "te iubesc" înseamnă de fapt “tu nu vei muri niciodată"

"A spune cuiva "te iubesc" înseamnă de fapt “tu nu vei muri niciodată" (Fer. Augustin)

Am observat un lucru, adolescenţii care suferă din dragoste şi se izolează, de fapt o fac de bună voie. Şi această concluzie nu este una făcută pentru a-i judeca, ci e doar o simplă constatare. Se izolează pentru că pur şi simplu le este frică de faptul că dacă ar fi înconjuraţi de alţi oameni, acele persoane ar avea puterea să îi distragă atenţia de la suferinţa lui, de la aşa-numita dragoste pe care o simte pentru acel cineva.

Tocmai din acest motiv acea dragoste nu este una sănătoasă şi deci nu este una adevărată. Când iubeşti cu adevărat nu ai teamă că o persoană din exterior te-ar putea face să nu mai iubeşti. Nu te izolezi de ceilalţi şi nu vezi în ceilalţi nişte "inamici" care vor să îţi ia iubirea. Pentru că acea iubire îţi este în suflet mereu, merge în acelaşi pas cu sufletul tău, se suprapune perfect peste el. Nu-l sufocă, nu-l distruge, îl lasă să trăiască, doar că în acelaşi timp trăieşte şi ea, în el. Se ascunde acolo, într-un colţ, se face mică, însă devine tot mai profundă.

Acum ceva timp am discutat cu mama despre o veche prietenă de familie. Doamna respectivă este bătrână acum şi văduva de cel puţin 19 ani. Din câte îmi povestea mama, acea doamnă era de nedespărţit de soţul ei, au fost întotdeauna împreună, până când el a decedat. M-am gândit într-o seară când vorbeam pe subiectul acesta, "de ce nu s-a recăsătorit?", probabil pentru că nu a găsit o persoană pe care să o iubească mai mult decât l-a iubit pe soţul ei şi cel mai probabil pentru că încă acea iubire este vie în sufletul ei. Doamna respectivă acum trăieşte în continuare în România, se bucura de copiii şi de nepoţii ei. Şi-a continuat viaţa. Da, a reuşit să şi-o continue fără a ajunge în depresie, sau la sinucidere şi asta după ce a pierdut persoană cu care a convieţuit timp de peste 20 de ani.

Tinerii din ziua de astăzi, aşa numiţii "romantici incurabili" (sau mai bine zis, sentimentali incurabili) ar fi surprinşi şi probabil ar privi dispreţuitori zicând: "ce dragoste poate fi când ea l-a uitat şi şi-a continuat viaţa?", cu alte cuvinte "cum? Nicio dramă? Nicio sinucidere? Nimic senzaţional?”, avem concepţia asta pentru că am crescut cu ideea că dragostea trebuie să fie ceva senzaţional, ceva care să uimească pe toată lumea, să fie precum o lumină extrem de puternică ce orbeşte pe toţi. Greşit. Pentru că lumina care orbeşte are o putere distrugătoare. Este profundă prin distrugerea pe care o poate cauza. Însă o lumină blândă, care te face să priveşti mai larg, în loc să-ţi fereşti ochii de ea, care te face să o admiri, care-ţi pătrunde în suflet, şi ţi-l luminează fără a ţi-l orbi, acea este o lumină vindecătoare, dătătoare de viaţă. Aceea este o lumină care este profundă prin puterea ei de a vindeca, de a încălzi şi lumina sufletul cuiva. Aşa este dragostea. Aşa este Dumnezeu.


http://www.ortodoxiatinerilor.ro/iubirea/iubirea-indragostitilor/18641-a-spune-te-iubesc-inseamna-a-nu-muri-niciodata.html