Camasa lui Cristos

In cei treizeci si trei de ani de viata, Iisus i-a invatat pe oameni sa-si iubeasca aproapele, iar pacatosilor care se caiesc le-a insuflat speranta iertarii divine. Pilda Sa vie a trezit omenirea la viata spirituala, a avut menirea sa aduca pe pamant un crampei din seninul sfinteniei. Pentru a ne mantui pe noi, oamenii, de pacatul originar, El si-a primit cu resemnare suferinta. A baut cupa amarului pana la capat, fara sovaire, a patimit pentru noi, punandu-si viata in mainile Tatalui Sau Ceresc. Martore tacute ale Sfintei Sale Jertfe ne-au ramas cateva relicve, a caror adoratie cheama spre ele milioane de credinciosi. Un asemenea loc, vizitat asiduu de pelerini, se afla in Franta, la Argenteuil, o mica asezare devenita "capitala" a lumii crestine, prin tezaurul pe care-l adaposteste: Camasa lui Cristos.

Eu insami I-am simtit puterea

Ma aflam, cu un an in urma, la Paris, pentru un control medical. Mi s-au facut investigatii obisnuite, iar medicul, unul dintre cei mai reputati diagnosticieni, a dat un verdict nemilos: inceput de ciroza cardiaca. O boala cu evolutie lenta, dar... fara vindecare. Cand mi se parea ca nu mai exista nici o speranta, am auzit ca foarte aproape de Paris, la Argenteuil, se afla una din marile relicve crestine: Camasa lui Cristos. Adapostita intr-o catedrala catolica, tinta a pelerinajelor vreme de douasprezece secole, avea - pe langa o forta spirituala uriasa - si puterea miraculoasa a vindecarii

Cu un licar de lumina in suflet, m-am hotarat sa-mi incredintez si eu viata lui Dumnezeu. Nu o faceam pentru prima oara. Rugaciunea imi daduse si pana atunci puterea sa lupt...
Am ajuns la Argenteuil intr-o dimineata de august, cand lumina verii parea sa-l fi poleit cu argint. Paradis al florilor si gradinilor, strabatut de strazi marginite cu paraiase limpezi, oraselul fremata de viata si (mi se parea?) de speranta. Pasii mei atat de obositi pana atunci atingeau parca mai sprinteni pamantul...
Impunatoare ca orice catedrala catolica, biserica Saint Denys, construita pe locul abatiei medievale in care fusese adusa relicva sfanta, pastra inca intreaga sobrietatea Evului Mediu.
Luminata, discret, de razele soarelui strecurate prin vitraliile multicolore si de falfairea palpaitoare a unor lumanari aprinse, cine stie de cand, biserica era goala. Dar eu nu eram singura. O prezenta tainica si ocrotitoare ma invaluia, o caldura pe care nu o gasisem in alte biserici din Franta. Paseam ca-n vis, purtata de dorinta vie de a ma ruga. Aproape ca nu atingeam podeaua din dale de piatra, alunecand de-a lungul capelelor, fiecare in nisa ei, pana cand, in partea dreapta a bisericii, am ajuns in fata unui altar, o bolta de piatra pictata, in care se afla relicvarul. Protejata de un grilaj, Sfanta Camasa e asezata intr-o bisericuta din sticla si bronz aurit. Printr-una din ferestruicile sale se vede o bucata de panza colorata in maro inchis.
Sentimentul ca te afli in prezenta unui obiect care a fost candva al Mantuitorului, care s-a atins de faptura Sa, este coplesitor. Mintea ti-e golita de ganduri, iar emotia se transforma in extaz.
Am ingenuncheat, si printre suspine de plans, m-am rugat lui Iisus, pe care-L simteam atat de aproape de mine, implorandu-L sa-mi ia de pe umeri povara bolii si spaima sfarsitului. Cu ochii inchisi, aveam impresia ca Mantuitorul, caruia ii vorbeam cu tot sufletul, era acolo, alaturi de mine, cu mana asezata pe crestetul meu. Primisem pana atunci toate incercarile, fara sa ma plang, multumindu-I de fiecare data ca m-a ajutat sa pornesc mai departe. Acum, insa, drumul se apropia de sfarsit...
Cand m-am intors acasa, in Bucuresti, un timp nu m-am putut gandi la altceva, decat la suferinta care ma astepta. Imi fusese oare primita rugaciunea? M-am internat apoi pentru investigatii si, la ecografia facuta (mi se facuse una si la Paris), rezultatul a fost negativ. Eram vindecata. Nici urma de ciroza. Ficatul era neatins...


http://www.formula-as.ro/2006/736/spiritualitate-39/camasa-lui-cristos-7365