29 aprilie 2011

Durerea de…suflet! Sindromul de stres posttraumatic

Se estimeaza ca peste 70% din populatie a suferit in viata de cel putin o trauma psihica severa (produsa de pierderea unei persoane foarte dragi, e dezamagire majora, etc.). O mare parte dintre acestia au suferit de o serie de reactii emotionale severe, care de fapt se incadreaza in grupa stresului posttraumatic. La femei, boala se intalneste de doua ori mai frecvent decat la barbati.

Simptomele stresului posttraumatic:

- lipsa de reactie la ceea ce se intampla in jur, manifestata prin evitarea oricarei activitati, pierderea interesului pentru ceea ce este in jur
- retrairea repetata a evenimentului traumatic initial: prin amintirea nedorita a evenimentului sub forma de secvente, prin cosmaruri si prin reactii exagerate, emotionale sau fizice, la persoane sau locuri legate de evenimentul initial
- tulburari ale somnului
- dificultate de concentrare
- iritabilitate sau acces de manie

Toate aceste simptome se pot manifesta impreuna sau sub forma unor reactii specifice, ca de exemplu:

- evitarea premeditata a oricarei situatii cotodiene, ce ar putea sa ii reaminteasca de trauma anteriora
- sentimentul de singuratate si izolare, provocat de convingerea ca ceilalti nu sunt in stare sa il ajute sau inteleaga
- aparitia ideilor sau perceptiilor anormale, iluzii, halucinatii
- depresia
- ganduri suicidare, ca forma mai grava a depresiei
- utilizarea de substante de tipul drogurilor, alcoolului, ca o metoda de diminuare a durerilor
- atacul de panica

Se considera ca, daca simptomele dureaza mai putin e o luna, nu putem vorbi de sindromul posttraumatic, ci doar de un sindrom de stres acut. Insa, daca simptomele dureaza mai mult de 3 luni, vorbim deja de un sindrom cronic de stres, iar daca acestea apar dupa cateva luni, sau chiar dupa un an de la trauma, vorbim despre un sindrom intarziat.



http://www.desprecopii.com/info.asp?id=2206

3 comentarii:

Narcisa spunea...

Eu sigur ma aflu in sindromul posttraumatic,a trecut un an si 3 luni,dar retraiesc momentul in care maicuta mea si-a dat ultima suflare la mine in brate ca si cum ar fi fost azi...Mari si acest blog,voi toate fiindu-mi aproape,m-ati ajutat foarte mult,altfel nu stiu in ce stadiu as fi fost...am suferit o trauma,un soc,am albit instantaneu...a fost prea mult pt.mine,mi-e dor de ea,cum sa uit si sa merg mai departe ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat?oare pot?

mariperijoc spunea...

Cred ca noi toate trecem printr-o forma de depresie,toate simtim la fel..le simtim lipsa,ne este dor,ne doare sufletul...si traim cu inima si aici pentru cei ramasi si acolo...sa fim aproape de ei...
Nu putem "uita",viata noastra este alta de acum...trebuie sa luptam sa mergem mai departe cu aceste noi "stari",care vin si pleaca...
Poate ar trebui sa apelam la un specialist,sa urmam un tratament...dar sigur este ca vorbind despre suferinta ne eliberam intr-un fel de tensiune si intre noi ne intelegem si ne ajutam.

Corina spunea...

Urmaresc cu fidelitate ,,Oprah''.Saptamana asta, intr-o seara, a fost invitat un domn,la vreo 50 de ani.Nu-L cunosteam, era un american obisnuit.Ce se intamplase de era invitat?
Era vorba de acest stress postraumatic.Acest domn isi pierduse familia intr-o singura noapte.
Sotia si cele doua fiice de 11 si 18 ani fusesera ucise de doi barbati care au patruns in locuinta sa noaptea.El fusese batut si crezut mort, dar supravietuise...
Se intamplase prin 2005...Acum ptr prima data vorbea in public.Suferea bineinteles de stress postraumatic, atacuri de panica..si multe altele...dormea 2,3 ore pe noapte..
M-a impresionat atat de tare incat aproape ca nu am reusit sa dorm....retraia zi de zi acel moment, acea noapte..