23 aprilie 2012

S-au reîntîlnit în lumea de dincolo



Povestea care urmează este una neobişnuită. Personajele din ea nu au  fost niciodată fată în fată, nu s-au cunoscut, copii lor nu au ştiut unul de existenta celuilalt, nu au ştiut nici unii, nici ceilalti ce s-a întîmplat în viata fiecărei familii.

În anul 2005, în numărul 6 al revistei noastre, am publicat articolul ,, Radiografia unei morti”. Am scris acolo despre durerea unei mame, doamna Mariana Steliana Cilibia, din Drobeta Turnu Severin, al cărui fiu, Florin Sorin Craioveanu, născut la 23 septembrie 1978, a murit înecat la data de 15 iulie 2003.
 În articolul respectiv am citat şi nişte versuri, din două poezii scrise de Florin, Pusi cum îl alinta mama lui, cu putin timp înainte să plece din această lume.
 Iată-le : ,, Traiesc amintiri, iluzii / Chinuit ma-ntreb neancetat/Cand va veni clipa iertarii/ Ca sa-ntelegi ca nu sunt vinovat” (Iertare) şi ,, Nu concep a ma topi-n multime/ A nu-mi lasa amprenta-n Univers/ Vreau sa incerc ca printr-un vers/ Sa intorc lumea in alt sens/ Vreau sa pot patrunde Universul / Sa ma adap din vesnicul izvor/ Urmasii sa-mi respecte versul/ Atunci cand eu o fi sa mor” ( Ideal).

 În Lumea misterelor nr.2/2012, în articolul ,, Poezie neterminată”, am scris despre povestea altei mame îndurerată, doamna Ligia Paraschiv, a cărei fiică, Monica, născută la 2 aprilie 1977, studentă la Facultatea româno-americană, a murit într-un accident de maşină, împreună cu tatăl ei, la 25 octombrie 1999.
 Înainte de tragica întîmplare, fata a avut un vis pe  care i l-a povestit mamei ei : ,, Mamă, uite ce văd eu. Parcă sunt mireasă, în alb şi stau în poarta cimitirului iar voi veniti la mine şi plîngeti, dar eu sunt foarte fericită. Acolo unde eram totul era scăldat în lumină şi erau multe flori”.


 Ca şi Sorin, băiatul despre a cărui existentă nu a ştiut niciodată, a scris şi ea nişte versuri, în care prevedea parcă ce avea să se întîmple.:,, De-o fi să mor iubite/ Am doar un singur vis/La cimitir, acolo sus/ Nu vreau să fiu uitată în sicriul rece/Spre cimitir cînd mă veti duce/ Pe-acel drum fără sfîrşit/Să mă purtati în inimi , să mă aveti în gînd”. 

Cele două mame nu s-au cunoscut niciodată, nu s-au văzut , dar au intrat în legătură pe internet, prin intermediul semnatarului acestui articol.Şi-au spus una alteia durerea, şi şi-au plîns fiecare, acolo unde se găsea, copiii pierduti. 
Într-o discutie pe care am purtat-o cu doamna Cilibia, mi-a povestit următoarele :,, Cu două luni înainte să moară, băiatul meu a avut un vis. Împreună cu trei mirese s-a urcat într-un autobuz. Atunci a zis că i se va întîmpla ceva rău”. 
Monica, fata doamnei Parachiv, tot înainte cu două luni de deces, dar cu patru ani înainte de moartea lui Florin, a avut şi ea un vis , în care s-a văzut mireasă. Amîndoi au scris versuri în care parcă îşi prevedeau sfîrşitul. Undeva, în spatii pe care nu le cunoaştem, se scria deja istoria a ceea ce avea să urmeze. 
Doamna Cilibia ne-a mai relatat însă ceva deosebit : ,, Florin a murit pe 15 august 2003. Pe 19aprilie 2004, era într-o miercuri, pe la trei dimineata, am avut un vis. Uşa clasei din Liceul Traian, unde a învătat unicul meu fiu, era deschisă iar eu am văzut la tablă o fată, îmbrăcată în alb strălucitor, cu nişte panglicute albe care se revărsau pe păr şi care aveau la capăt cîte o floricică albă. La un moment dat a întors capul şi am zărit doi ochi mari căprui care m-au impresionat. Privind spre mine, fata a zis:< Uite, vine stăpînul> şi a apărut copilul meu îmbrăcat în costumul lui bej, foarte serios şi mîndru de el. În partea stîngă a hainei avea o floare mare de ginere. Eram foarte bucuroasă că era viu şi-mi făceam procese de conştiintă că l-am crezut mort. Mi se părea că este un miracol şi mă întrebam, atunci cui i s-a făcut autopsie? “.Cînd s-a trezit din somn, ochii i s-au umplut de lacrimi, fiul ei era acolo, în lumea în care plecase, cu o fată foarte frumoasă. Era oare una dintre cele trei mirese? 

Ionel Grama
sursa:Lumea Misterelor

16 comentarii:

mariperijoc spunea...

Cu emotie si cu bucurie in suflet am citit acest articol aparut in revista "Lumea Misterelor" luna aceasta.Dintr-o alta lume doi tineri frumosi parca ne vorbesc si ne amintesc de existenta lor pe aceasta lume.Imbratisez cele doua mame indurerate care i-a avut mult prea putin aproape si care traiesc numai cu speranta reintalnirii.
Multumesc domnule Grama pentru aceasta bucurie pe care ati facut-o acestor mame indurerate prin amintirea copiilor lor .

CARMEN spunea...

suntem prea mici în fata destinelor...Totodata, cunoastem prea putin, din minunata lume ce ne înconjoara. Venim pe aceasta lume cu zilele numarate, nimeni nu le stie numarul, însa ceva este clar: tot ce se intâmpla, are un anumit sens - pe care în neputinta noastra (înca) nu îl întelegem.
Poate ca acesti tineri frumosi, nu au avut alta posibilitate de a se întâlni, decât în "lumea de dupa"... Ar fi o mângâiere pentru mame, in a sti ca cei doi (care dealtfel se aseamana foarte bine) sa fie fericiti împreuna.
Am pierdut si eu un copil - primul nascut, pe când avea doar 10 luni... era un Îngeras... si ma întreb necontenit "Oare a ramas Îngeras, sau a devenit un tânar barbat? Oare cum e dincolo?"... Mamele isi poarta pururea copiii în suflet si cu siguranta, exista o legatura între ei, care nu se rupe niciodata!
Îmbratisari celor doua mame, multumiri gazdei acestui articol de suflet.

mariperijoc spunea...

Eu imi imaginez ca au crescut Carmen...copii nostrii cred ca sunt mari acum...si dupa cum spui si tu cred ca nimic nu este intamplator.

Albert Einstein are un citat care
suna cam asa: "Coincidenta este felul lui Dumnezeu de a ramane anonim".

Narcisa spunea...

Foarte interesant,am ramas uimita...prea multe coincidente...numai D-zeu stie,poate ei sunt impreuna acolo sus...nu stiu ce sa zic...nebanuite sunt caile Domnului.

Dadiana spunea...

Nu se poate face o radiografie a durerii sufletesti, ea este acolo, in adancul inimii, unde usile sunt ferecate... Vine un timp cand, incet, zavorul cedeaza, usa se deschide fara zgomot si, de dincolo de ea, apare chipul blandetii, al intelepciunii si al iubirii... El este insotit de o anume lumina, precum o aureola purtata nevazut de sfinti, dar care poate fi intrezarita in caldura ochilor, ferestre ale sufletului...
Am cunoscut indeaproape durerea mamei care si-a pierdut, pe neasteptate, unicul fiu, la varsta dulce a tineretii. Un fiu iubitor, sensibil, creator de poezie, cu idealuri de atins, Florin.
Din fotografie, ne zambeste cald, cu ochi luminosi. Alaturat, un alt chip, al unei tinere fete, cu aceeasi frumusete si zambet cald, Mihaela. Doua vieti frante, inainte de vreme...
Instantaneu, simtim durere si compasiune.
Fie odihna si iertare, acestor suflete curate, acolo "unde nu este durere, nici intristare, nici suspin, ci viata, fara de sfarsit".
Doamnelor, Steliana Cilibia si Ligia Paraschiv, curajoaselor mame, eroine pe altarul suferintei, le doresc sanatate si mangaiere in inima.

Lili spunea...

Toata admiratia si compasiunea pentru voi, mame indurerate ,Steliana si Ligia, pentru tot ceea ce faceti in memoria copiilor vostri!Prin expierentele si trairile voastre,ne intariti convingerea ca legatura dintre mama si copil ramane vesnica!
Va imbratiseaza o alta mama indurerata!

NUTI spunea...

nimic nu e intamplator...totul e planificat de Dumnezeu...ieri in cimitir,am simtit asta...am ajuns acasa,inainte de masa...pregateam masa de pranz...facusem dimineata un pic de ordine prin casa,inainte sa plec la cimitir,,,spunandu=i matusii mele;"ca daca vine si la mine dumnezeu in casa mea...macar sa fie ordine"...si a venit ...stiu sigur asta si ca nu a venit singur...cred ca au fost mai multe suflete printre noi...prezenta lor au facut sa-mi arda monitorul...pur si simplu a facut poc si un nor de fum a iesit din el.;iar faptul ca Dumnezeu mi-a adus la masa un om sarac si foarte ,foarte amarat ,am crezut ca asa si=a facut EL prezenta,prin acest om si ca toate astea au fost un semn de la EL,ca nu suntem singuri ,si ca daca acceptam si vedem cu ochii mintii si ai sufletului,ceea ce ni se intampla...toate lucrurile ce ne apar in viata ,sunt planificate..
Stiam ca ieri trebuia sa intru pe blog,dar nu am mai avut cum...si ma necajeam ca mi s-a ars monitorul...aseara ca prin minune am obtinut altul...de ce??pentru ca trebuia sa mi se intample ,pentru ca mi-am dorit ca Cosmin sa-mi trimita un semn si pentru ca eu nu o consider o coincidenta ,postarea de ieri,de care nu stiam , cu o intamplare care nu am s-o povestesc deocamdata,pana cand voi fi sigura de semnificatia si interpretarea ei...
Steliana si Ligia,Dumnezeu a facut posibil sa ne cunoastem virtual,asa cum sunt sigura ca si copiii nostri s-au cunoscut acolo,si va doresc sa incercati a simti legatura dintre voi cu copii vostri,asa cum incerc si eu zi de zi sa fac asta,si sa integem ca ca tot ce ni se intampla,e Voia lui Dumnezeu,iar apropierea de El si rugaciunea catre EL,ne ajuta sa intram in contact si sa simtim ca cei dragi ,ne trimit zi de zi cate un semn,trebuie doar sa credem in puterea lor ,iar iubirea ce o simtim pentru ei ,ne tin alaturi unul de altul...
Sa va ajute Dumnezeu cu alinare si liniste sufleteasca,iar ingerasilor vostri dragi,zbor lin si lumina Dumnezeiasca sa le ivaluiasca sufletele,sa va poata veghea si alina de acolo din Cer.
Va imbratisez!

Gabi si Doru spunea...

Draga Steliana,suntem alaturi de tine.L_am cunoscut bine pe Florin,a fost ca un al doilea copil pentru noi,pe care nu l_am avut niciodata.DUMNEZEU sa_ti dea putere sa suporti cu demnitate crecea pe care o porti.Gabi si Doru Calapareanu.

Steliana spunea...

Va multumesc celor ce ati lasat un mesaj de incurajare ,v-ati gandit la mine si mi-ati fost atat de aproape! Fie ca si de acum incolo prietenia sa ne fie mereu un bun aliat.

ligioara spunea...

multumesc tuturor celor care a-ti adaugat un comentariu ,despre durerea din sufletul nostru,despre ingerasii nostrii care si-au luat zborul inainte sa se cunoasca aici pe pamant,nimic nu este intamplator ,eu am intrat pe site la "lumea misterelor "si de acolo am luat legatura cu d-na steliana prin intermediul d-lui redactor Grama care nu am cuvinte de multumire este un om minunat si asa am ajuns sa ne cunoastem si sa ne spunem durerea,apoi am comunicat si fiecare ne-am spus cele traite si visate de noi,cred ca asa a vrut dumnezeu ,si ei de acolo de sus sa ne transmita ca sunt impreuna si compun versuri atat de dragi noua!Imi alin suferinta sperand ca le este bine si sunt sigura ca Monica imi transmite gandurile ei si ma ajuta sa merg mai departe deoarece odata cu ea a plecat si tatal ei si cu atat durerea este mai mare ca au disparut amandoi atat de devreme ,ea 22 ani iar tatal ei 50 ani!Dumnezeu sa-i aiba in paza! o mama si sotie indurerata Ligia!

Anonim spunea...

Va inteleg perfect durerea pt ca si eu mi-am pierdut mama , anul trecut in ziua de 26 august 2011.Mamna a fost victima unei erori medicale.Sunt sfasiata de durerea acestei pierderi care mi-a marcat viata. Dumnezeu sa va ajute si sa va dea curaj sa mergeti mai departe.Cu multa stima si respect Lavinia.

mariperijoc spunea...

Sunt cu sufletul alaturi de tine Lavinia,noi toti cei de aici cunoastem aceasta durere.
Dumnezeu sa o odihneasca in pace pe mama ta si tie sa iti dea multa putere si liniste sufleteasca!

Anonim spunea...

Se presupune ca exista Lumea de Dincolo.
Sunt in Germania de 10 ani si aici se studiaza la Tanatologie si despre experientele care se fac in spitale din Germania ,Elvetia ,America despre moartea clinica.In biblioteca din Uni Heidelberg sunt documentare cu aceste experiente.

mariperijoc spunea...

Noi cei care am pierdut o persoana draga am primit confirmari ....si imi place sa cred ca nu au fost numai in mintea noastra si ele sunt reale....Sunt multi cei care spun ca au primit semne....
Multumim pentru trecere si semnul lasat!

Ionel Grama spunea...

Astăzi este marți, 14 octombrie 2014. Întâmplător, căutând o anume documentare pe internet, am nimerit acest blog, despre a cărui existent nu șiam. Nu știu cine este autorul( posesorul) lui și nu știu nici cine sunt persoanele care au scris aici. Am simțit însă nevoia să vă mulțumesc, dumneavostră celor care ați lăsat aici o lacrimă și un strop de suflet. Acum , când a trecut destul de mult timp,vă pot face o mărturisire: la data când am scris articolul eram eu, și toată familia mea, cu inima distrusă. Cu un an înainte îmi pierdusem fiul, pe Adi, ofițer parașutist, mort întrun accident auto. Vă mulțumesc pentru comentarii și vă doresc ca Dumnezeu să vă aibă în paza lui.
Ionel Grama- redactor șef la Lumea Misterelor ( www.lumeamisterelor.com) email:ionel_grama@yahoo.com

mariperijoc spunea...

Multumesc pentru semnul lasat domnule Grama.Numele meu este Marilena Perijoc si am incercat cu acest blog sa aduc un strop de alinare celor care au pierdut pe cineva drag. Sunt convinsa ca intelegeti,gestul dumneavoastra este de admirat.Dumnezeu sa il odihneasca alaturi de ingeri pe Adi si celor ramasi sa le dea putere!