Nu pot sa imi pun sufletul pe hartie,pentru ca poate numai asa as putea arata ce simt.Nu pot nici macar eu sa inteleg ce se petrece,cum este lasat de Creator sa percepi,sa treci peste,sa continui ceea ce noi ii spunem viata.Am senzatia ca timpul s-a oprit,uneori simt acele sentimente confuze:durere,melancolie,tristete,dor…dar daca nu realizez cum trece timpul alteori nu inteleg de ce imi este dor…E complicat,nu se poate descrie o asemenea stare confuza ..Parca ma privesc de undeva din afara si ma privesc cu uimire.Cum sa inteleaga cei din jur ce se petrce cu mine daca nici macar eu nu ma inteleg?Eu stiu ca ma intreb mai mereu unde e?De ce nu mai vine?
Si daca eu ma intreb ce sa spun copiilor cand le e greu?Cum sa le spun mai frumos ,fara sa le doara ca nu mai vine?Uneori am impresia ca fata mea cea mica gandeste mult mai matur…(cea mare nu vorbeste despre asta).Ea a analizat foarte atent tot ce s-a intamplat la inmormantare si dincolo de cuvintele noastre de ‘’maturi’’ si-a format propria ei parere.Ea stie mult mai sigur decat mine ca tati are acum o alta casa pentru trup si ca sufletul sau ne vegheaza din cer…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu