Cand nimic nu este ceea ce vrei, cand vrei sa devii cine vrei dar nu poti, cand ai tot dar defapt nu ai nimic, cand nimic nu se intampla, cand lacrimile iti curg pe obraz si nu poti schimba nimic, accepta trecutul asa cum este el pentru a putea sa te bucuri de prezent.
Nimic din tot ce vei vrea sa incepi nu poate fi inceput, nimic din ce vrei sa repari nu poate fi reparat, pentru ca toate incep de la tine. Incepe cu tine si vei incepe sa traiesti!
Trecutul este o parte din tine, care iti apartine cu toate lucrurile bune sau rele care ti s-au intamplat. Nu poti sa negi timpul care s-a scurs si nici rezultatul faptelor tale. Esti singurul in masura sa se judece pe sine. Sunt etape din trecut pe care ai vrea sa le stergi. Si nu ma refer la cele de care te rusinezi ci la cele in care te-au durut, acolo unde te-ai simtit la pamint. La acele momente in care ai simtit ca ramii fara aer, cand ti-ai simtit inima ti se fringe si un val de caldura iti umple corpul. Au venit alte momente si alte momente iar in final ai decis ca nu vrei sa retraiesti o drama continua si le-ai ascuns undeva in strafundul tau crezand ca nu vor mai iesi niciodata la suprafata sau ca totul va ramine undeva in timp ca o afacere de incheiat intre tine si Dumnezeu.
Karyn
http://www.nlpexplorer.eu/articole-dezvoltare-personala/despre-momente.html
18 comentarii:
Foarte frumos Karyn,
parca le-ai scris pentru mine aceste randuri!
,,Incepe cu tine!''Cum? As vrea o reteta!
As dori sa-mi zica cineva cum sa fac sa depasesc durerea!Viata nu e dreapta pentru toti!
Pentru unii curge asa de la sine totul..fara prea mult efort sau chiar deloc.
Pe Dzeu am fost suparata o perioada, acum m-am impacat.
Sa accept trecutul?
Pai, parca am incotro?Il duc asa... de la o zi la alta..asteptand..nu stiu ce..
Trebuie sa traim ,sa acceptam experienta si ceea ce se intampla in interiorul nostru,
in viata noastra in general,sa ne detasam de drama si sa vedem totul dintr-o perspectiva mai inalta.
Sentimentul de iubire si compasiune trebuie sa-l primim si darui cu multa sinceritate.
Frumoasa lectie Karyn!...daca ai sti cat de mult asi vrea sa-mi pot ordona sentimentele si viata,cat de mult asi vrea sa sa readuc trecutul si sa redevin EU...eu cea de altadata ...Trecutul ,il retraiesc caci prin el merg mai departe,iar prezentul il accept cu lacrimi si cu regretul ca nu mai pot schimba nimic...Ma consider o invinsa a vietii.
Lili
Trecutul ne apartine,este o parte din viata noastra,nimic nu exista fara un trecut,el,cu bune,cu rele trebuie acceptat si din el trebuie sa invatam....sa invatam din greseli,din experientele si durerile pe care le-am trait...trebuie sa realizam ca tot ce se intampla in trecut ne afecteaza viitorul si oricat am vrea trecutul nu-l poti intoarce,nu-l poti schimba...si...e dureros si greu de acceptat dar...nu exista alta varianta...nu?
O invinsa a destinului ma simt si eu!A vietii, nu, ca inca traiesc!Cand ne indreptam spre viitor, ne indreptam cu tot cu trecut.Trecutul suntem noi!Prezentul, la fel.Viitorul e necunoscut, inca!
- Narcisa tu spui sa invatam din dureri!Da, ce?
Ce pot sa invat dintr-o durere atat de adanca?
Experienta o acceptam , ca nu avem incotro, Steliana!
E foarte greu!
Poate ca m-am innrait!
Dar cum , nu.Sambata e ziua lui Calin si eu cui ii voi zice , La multi ani!? Cui?
Nici macar nu pot ajunge la cimitir!Ma voi uita pe satelit la un cimitir din Corbeanca.
Sper sa-mi dea dzeu putere sa accept aceasta disparitie fulgeratoare.Poate voi invata sa iubesc si inexistenta..
Corina draga,Calin nu este inexistent ,el este
intr-o lume fara trup carnal si daca o sa fii putin mai atenta el comunica cu tine mai ales
prin vise.Trimite-i intotdeauna afectiunea si rugaciunile care nu trebuie sa fie sablon ci cu cuvintele tale si crede ca el a devenit Ingerul tau pazitor.
Sunt alaturi de durerea ta si iti transmit din toata inima Dumnezeu sa-l aiba in paza lui si sa-l tina in sanul lui AVRAM!
Corina,nu stiu ce am vrut sa spun prin a invata din durerile noastre,poate aveam in gand ideea ca trebuie sa fim mai atenti la ceea ce facem,la ceea ce spunem vizavi de persoanele apropiate noua,pt.ca viata e imprevizibila si poate una din acele persoane pleaca fulgerator din aceasta lume si ramai cu regrete...eu una am invatat si de un an am pus si in practica aceasta teorie...pe mine,durerea si socul ce l-am avut ma schimbat,ma facut imuna,nimic nu ma mai atinge...sufletul meu e amortit...jumatate din inima e moarta...am devenit nepasatoare...si poate e mai bine nu?te pup si fii tare,nimic nu putem schimba...nu avem putere...
Narcisa, Lili si draga Corina imi pare rau ca trebuie sa va spun ca nu sunt de acord cu voi. Va rog din suflet sa nu va suparati dupa ce veti citi randurile pe care le voi scrie mai jos, este doar punctul meu de vedere si experienta traita de mine - stiti ca va inteleg perfect pentru ca si eu am avut parte de aceeasi durere ca si voi, aceeasi lectie tragica de invatat: pierderea unei persoane dragi, a jumatatii mele si am trecut prin momente de deznadejde maxima, mi-am dorit moartea si eram sigura ca se va intampla acest lucru foarte curand, conform principiului "Ai grija ce iti doresti ca s-ar putea sa ti se intample", mi se parea ca nu voi putea supravietui singura, fara sotul meu. Timpul care a trecut si cautarile mele continue (cursuri de dezvoltare personala, cartile citite care abordeaza aceste subiecte: viata de dupa moarte, spiritualitate, reancarnare) mi-au linistit sufletul intr-o oarecare masura m-au facut sa constientizez ca aveam o abordare gresita. De fapt era normal sa trec prin toate etapele doliului, de deznadejdie crunta, negare, invinovatire, furie....acceptare...
Narcisa cum sa spui ca ai devenit imuna!?! ca jumatate din inima ta e moarta?? Esti tanara, ai toata viata inainte , o sa ai si tu copii, cum sa fi o mamica cu inima pe jumatate moarta? Ce fel de viata este cea pe care tu deja o proiectezi pentru tine in viitor? Sunt convinsa ca sotul tau te intelege si este alaturi de tine acum ,pentru el si pentru copii vostrii care vor veni trebuie sa fii tare si sa mergi inainte.
Ceea ce ni s-a intamplat noua este in legea firii, este daca vreti legea vietii si a mortii dragele mele. Eu sunt de acord ca nicio durere nu este mai crunta decat durerea unei mame care isi pierde copilul (aici as zice ca este o iesire din tiparul normal, ca parintele sa isi ingroape copilul dar din pacate, se intampla), durerea sotiei care isi pierde jumatatea, durerea copilului care isi pierde parintele dar eu nu cred ca e bine sa ne agatam toata viata de acest lucru, sa ne invartim incontinuu in jurul acestui eveniment tragic. Nimic nu ne impiedica sa ne aducem aminte cu drag de cei pe care i-am pierdut, sa le cinstim memoria, sa aprindem o lumanare pentru sufletul lor ori de cate ori simtim nevoie, sa avem zile mai proaste in care simtim ca nu ne putem ridica de jos dar TREBUIE sa mergem inainte. Eu cred in reancarnare si consider ca fiecare viata constituie o lectie ca trebuie invatata, daca aceasta lectie nu este bine insusita persoana va trebui sa repete experientele respective iar si iar in alte vieti viitoare. Deci, cred ca mai important pentru fiecare dintre noi ar fi sa reusim sa intelegem cu adevarat ce avem noi de invatat din aceasta tragedie pe care o experimentam.
Sunt de asemenea convinsa ca daca noi am reusi sa ne ridicam vibratia printr-un mod de viata mai sanatos, printr-o gandire pozitiva am putea sa comunicam mai usor cu sufletele celor dragi. Este un lucru care nici mie nu prea imi iese, din pacate, dar lucrez intens la asta.
Nu putem sa ne consideram niste invinse ale vietii, ale destinului, nu vreau sa aud asta de la voi! Cel mai usor in viata este sa te dai batut, sa cazi in depresie, sa-ti plangi de mila sperand ca cei din jurul tau te vor compatimi si vor zice; "Ia uite,saraca , ce mult sufera"! Eu nu vrea sa fiu compatimita, refuz sa ma dau batuta! Daca asta a ales sufletul meu sa experimenteze pe acest pamant inainte de a ma incarna, insemna ca de asta trebuie sa am parte, ca nu este inutila aceasta durere, cine stie ce karma am si eu de rezolvat? Asta trebuie sa facem toate, eu nu vreau sa va cert aici ci vreau sa va motivez ( si sa ma motivez ca si eu am nevoie in anumite momente) sa va traiti viata, asa cum este ea.
Cum bine zicea Steliana...dragii nostrii au devenit Ingerii nostrii pazitori...ei sunt alaturi de noi, doar ca noi nu ii simtim...
Corina....maine ar fi fost ziua lui Calin...Dumnezeu sa-i odihneasca sufletul. Ioana
Draga Ioana,chiar daca e greu de crezut si tu una nu poti intelege ce spun,eu spun ce simt si ce gandesc...da,voi avea copii,lor si sotului le voi acorda toata dragostea mea,toata suflarea mea,toata caldura mea,voi fi o mama,o sotie iubita,implinita,dar cu tot ce voi avea tot nu ma voi simti intreaga,nu ma voi putea bucura in totalitate de toate acestea...intelege,mama mi-a murit in brate,ma marcat,ma socat,ma schimbat,nu ma mai simt intreaga,o parte din mine a murit o data cu ea...si nu va mai reveni niciodata...da stiu e bine acolo,e ingerasul meu,vrea sa ma bucur de viata...dar asta sunt eu si asa voi ramane atata timp cat voi mai fi pe acest pamant...acum te intreb eu:oare tu te poti bucura de tot ce ai pe deplin fara sotul tau?....nu vreau sa supar pe nimeni imi cer scuze de la voi,prietenele mele pt ca asa va consider,voi care v-ati pierdut jumatatea,poate soarta va va scoate pe altcineva in cale...nu acum,dar niciodata nu se stie....dar un parinte sau un copil nimeni nu il poate inlocui....nu?scuze pt. comentariu,sa nu ma intelegeti gresit,va pup
Va multumesc ptr mesaje.Narcisa nu te supara dar eram tare pornita cand scriam .
Tu intelegi!
As dori sa-i zic Stelianei ca acum cateva zile l-am visat pe Calin care imi zicea la telefon urmatoarele:
,,Corina de ce te ti dupa mine ca un copil, nu stii ca sunt plecat?''
Am zambit cand m-am trezit ptr ca el cand traia chiar imi zicea ca sunt ca un copil.Crezi, STELIANA CA ERA UN MESAJ DE LA EL?sau...
Ioana ce bine de tine ca tu crezi in reincarnare!poate cu timpul, si eu voi fi altfel, asa cum imi zicea Mari ,,prieten cu durerea''.
Fetita lui imi zice mereu;
,,Stii ca exista suflete fara trup''
,,Tati mai exista dar noi nu-l vedem!''Si eu plang cand aud ptr ca vreau sa-l vad si sa-i zic cat de dor de el imi este si cat imi lipseste.
Eu cred ca ceea ce invatam noi din aceste tragedii este sa traim fara cei care pleaca brusc dintre noi.
As fi vrut sa fiu la cimitir sa imbratisez pamantul ala nenorocit care -l acopera ptr totdeauna.Corina
Ma bucur Corina ca l-ai visat pe sotul tau si te asigur ca mesajul primit a fost de la el ,
care te roaga sa-ti urmezi viata ta pamanteana in continuare sa te maturizezi in gandire si atitudine si sa nu il fortezi sa fie mereu cu tine,are si el acolo anumite misiuni.
Daca poti seara dupa ce spui rugaciunea sa-i transmiti mereu mesaje de iubire,eu rostesc
de exemplu pentru fiul meu cuvinte ce-mi vin pe moment,de exemplu:
SI POATE ALTA DATA,IN ALTA VIATA ,TE VOI IUBI SI MAI MULT!
;
Si poate alta data
Narcisa draga, exact asta spuneam in prima parte a mesajului meu, ca inteleg perfect cum va simtiti si nu este greu de crezut pentru mine pentru ca si eu am fost timp de 2 ani de zile acolo unde esti tu acum .Doar ca am constientizat ca aceasta stare nu poate aduce nimic bun in viata mea si a copilului meu, dimpotriva. Din pacate, nimic din ce fac sau simt eu nu il poate aduce inapoi pe sotul meu. In acelasi timp este adevarat ca viata nostra nu va mai fi niciodata cea de dinainte dar el va ramane vesnic in amintirea noastra si datoria mea acum este sa incerc sa duc o viata normala pentru a avea grija de copilul nostru. Viata pe care am dus-o timp de 2 ani inchisa in casa, cu regrete, pareri de rau, culpabilizari si jelit cu poza lui in brate m-au adus aproape pe marginea prapastiei, aproape de caderea intr-o depresie profunda. A fost alegerea mea sa ies din acest iad, pana la urma e vorba despre liberul arbitru si alegerile pe care le face fiecare in acesta viata. Eu nu spun neaparat ca modul meu de gandire este cel mai bun, am vrut numai sa impartasesc cu voi un punct de vedere. Tu, la randul tau esti libera sa te simti si sa reactionezi cum ti se pare tie mai potrivit, nu te opreste nimeni sa te simti nefericita si pe jumatate moarta toata viata, eu personal cred ca aceasta atitudine dauneaza unei vieti normale de familie. Nu cred ca are rost sa-ti spun si eu ceea ce probabil ai mai auzit si de la alte persoane: Crezi ca mamica ta ar vrea sa te vada asa?
Cu mare drag,Ioana
Multumesc pt.sfaturi,voi tine cont de ele...te pup
La tot ce ai spus tu mai sus Ioana ,eu vreau sa mai adaug faptul ca toti suferim...indiferent de persoana draga plecata dintre noi,trecem toti prin toate aceste stari...Atunci cand necazul il pateste un prieten,o ruda apare in noi empatia,insa cand ni se intampla noua doare,avem impresia ca pe noi ne doare cel mai tare...
Nu dragele mele...noi toti suferim si trecem aproximativ prin aceleasi stari...
cred ca am fost inteleasa gresit....eu nu am zis ca eu sufar si voi nu,nu am zis ca durerea mea e cea mai profunda,eu am vrut sa zic ca mama e unicata in viata si nimeni nu o poate inlocui,am vrut sa zic ca fiecare percepe durerea in felul lui,ca unii isi revin mai repede,altii mai greu....poate deloc...depinde de fiecare persoana in parte,asta am vrut sa zic...imi pare rau ca m-ati inteles gresit,imi cer scuze daca cuvintele mele v-au deranjat....
Narcisa, draga mea - pe mine nu m-a deranjat nimic din ce ai spus tu ( si sunt convinsa ca nici pe Marilena)cu atat mai mult cu cat iti spuneam ca si eu am trecut prin toate aceste stari. Ai mare dreptate si tu si Marilena, fiecare traieste durerea in felul lui, unii reusesc sa iasa mai repede din starile specifice doliului, altii se desprind mai greu dar un lucru e cert: cu totii suferim.
Mi-as permite sa dau aici exemplul unei persoane publice, Gabriela Franceanu Firea care s-a recasatorit la aprox 7 luni (sper sa nu gresesc) dupa decesul sotului ei. Sa gandim oare ca ea nu a suferit si nu a fost afectata de acest deces? Eu sunt convinsa ca da, dar a ales o viata normala pentru ea si copilul ei decat sa se lase prada depresiei care o cuprinsese dupa cum povestea chiar ea.
Eu ti-am impartasit cate ceva din ce am trait eu pentru ca nu as dori nimanui sa ajunga in starea in care am fost eu si sa faca greselile mele, aproape m-am pierdut de fiul meu fiind prea preocupata sa-mi alimentez si sa-mi intretin durerea si depresia, am crezut cu tarie asa cum am mai spus ca nu voi supravietui acestei pierderi si asteptam sa vina cat mai repede ziua in care si eu ma voi duce langa sotul meu fara sa ma gandesc ce ar ramane in urma mea.
Narcisa,aici ne intelegem ...nu trebuie sa ne cautam cu grija cuvintele cum o facem cu cei din jur...nu ne suparam...
M-am simtit datoare(pentru toti cei care citesc aici) sa vin cu precizarea ca indiferent ca ne-am pierdut mama,sotul,copilul,fratele...cu totii suferim.Trecem prin aceleasi etape si depinde de fiecare in parte cat de repede le depaseste...Sper ca impreuna ,sa le depasim mai usor...
Ca sa te recasatoresti dupa 7 luni de la moartea sotului nu-mi pare un ex prea bun.
Imi cer scuze!
Poate ca Gabriela Vranceanu Firea a vrut sa duca o viata normala dar dupa parerea mea...n-as putea-o urma.Nu e vorba ca e ,,prea repede''
E vorba ca e exagerat de anormal!Calin e mort doar de 4 luni.Pai dupa 3 luni sa ma marit?eu cred ca a facut o alegere pripita.ma rog fiecare...ptr el.
E adevarat ca depasim momentele grele in moduri diferite si in timp diferit.Am o colega de scoala -mai are cativa ani pana la pensie-ia murit sotul cand avea 38 de ani electrocutat, are doua fete acum mari cu nepoti.Mi-a povestit despre sotul ei si plangea si acum dupa atatia ani.Unele dureri nu dispar niciodata, doar inveti sa traiesti cu ele.
Imi va fi dor de Calin in fiecare zi a vietii mele.Si mereu in coltul ochilor voi avea o lacrima de durere pentru ce putea fi si nu este.
Trimiteți un comentariu