7 ianuarie 2011

Mesaj pentru noi...

Dragele mele,

In primul rand va urez tuturor celor care "tineti aproape" de acest blog minunat creat de o persoana minunata, draga noastra Marilena - LA MULTI ANI! Voi nu ma cunosteti, eu va stiu pe toate, va stiu povestile, va citesc postarile, plang alaturi de voi desii am fost foarte putin prezenta pe acest blog cu mesaje. Marilena (pe care am cunoscut-o personal la o actiune de caritate sustinuta de Organizatia EMMA, chiar asa, oare intamplator lucrurile s-au aranjat in asa fel incat am ajuns sa ne intalnim dupa ce comunicam pe mail de ceva timp...?? locuind in orase diferite si nestiind initial una de cealalta ca vom participa la acel eveniment) tot imi spunea ca ar fi bine pentru sufletul meu sa comunic cu voi pe blog, sa povestesc istoria mea, povestea nefericirii mele si in acelasi timp sa incerc sa sustin cu o vorba buna persoanele care trec prin ...durerea unei pierderi...M-am "urnit" greu dar probabil acum era momentul...Mi-e draga mica voastra ...comunitate ...formata aici, mi-e drag cand vad ca va sustineti reciproc...
A trecut ceva timp (mai precis 2 ani si 5 luni) de la decesul sotului meu intr-un accident de masina si mi-a trebuit mult timp pana sa pot sa accept acest lucru si sa gasesc puterea de a merge mai departe...sa traiesc in continuare...sa accept faptul ca, asa cum spune si Steliana, inainte de a ne incarna in aceasta existenta sufletele noastre au ales impreuna sa treaca prin aceasta experienta traumatizanta.

E adevarat Narcisa, durerea te schimba mult, as putea sa spun ca intr-un fel te umanizeaza, nimic nu mai este ca si inainte....incep cautarile...framantarile...de ce s-a intamplat asa...de ce mie...ce trebuie sa invat de aici, care este scopul acestei pierderi... Si acum , dupa 2 ani stau cateodata si ma uit la poza lui si imi vine sa urlu la el pur si simplu: "De ce m-ai lasat singura, de ce, de ce????"
Steliana, te invidiez ( la modul pozitiv, daca invidia poate fi si pozitiva..??) pentru faptul ca ai o astfel de legatura cu fiul tau, ca iti apare in vise, ca primesti mesaje de la el, mie nici macar acest lucru nu mi-a ramas, l-am visat foarte putin pe sotul meu. La inceput mi se parea ca in mod sigur va comunica cu mine in vreu fel, pentru ca lucrurile s-au intamplat atat de brusc si neasteptat credeam ca negresit va veni el sa imi spuna ce s-a intamplat acolo...Nu s-a intamplat asa..din pacate. As vrea sa mai vorbim despre acest lucru daca nu te deranjeaza.

Se apropie aniversarea sotului meu, pe 14 februarie ar fi implinit 42 de ani...voi sarbatori si anul asta numai ziua baiatului nostru, Alexandru, care este nascut in aceeasi zi cu tatal lui,implineste 15 ani pe 14 februarie.

Incerc sa "trag" singura de mine, mi-am spus de la inceput ca nu pot sa cad intr-o depresie pentru ca nu m-ar mai salva nimeni si baiatul meu are mare nevoie de mine sanatoasa la cap, nu o leguma care sa-si planga soarta. E foarte greu, am inca zile proaste cand amintirile ma rascolesc, incerc din rasputeri sa duc o viata normala, spunea cineva aici, pe blog acum ceva timp (imi cer scuze, nu imi aduc aminte acum exact cine) ca in ea sunt 2 persoane, una la serviciu cand disimuleaza in fata colegilor starea ei de spirit si alta acasa, cand isi traieste durerea. Inteleg perfect acesta stare, si eu am trecut prin ea.

Modart - nu este vorba despre resemnare, acceptare, destin impacabil, soarta trista si nefericita... in randurile trimise de mine si postate de Marilena ci mai degraba despre constientizare si intelegerea lucrurilor la acest nivel, totul dureaza exact cat trebuie sa dureze, tot ce ni se intampla se intampla cu un scop, ramane ca noi sa descoperim invatamintele si rostul nostru in viata. Nu imi place cuvantul asta, resemnare, ca o berbeaca ce sunt nu suport ideea de resemnare, trebuie sa luptam in continuare, sa depasim orice experienta pe care trebuie sa o traim,cu bune si rele, nu trebuie sa ne lasam coplesiti, chiar daca sunt si momente foarte grele. Este intr-adevar, asa cum ai spus si tu un motiv de reflectie pentru noi toti.

Tuchi, am plans cand am citit mesajul tau, eu nu am o relatie foarte buna cu tatal meu, din pacate...Este una dintre durerile mele...ca nu reusesc sa gasesc drumul catre sufletul lui, ca nu sunt suficient de inteleapta incat sa trec peste tot ce s-a intamplat si sa fac eu primul pas...
La multi ani, Narcisa... a fost ziua ta de nastere, multumesc pentru mesaj, multumesc Steliana. Corina, sunt alaturi de tine, va trece aceasta perioada de durere crunta...si vor ramane amintirile ..frumoase...

Marilena, draga mea...ce sa-ti spun...esti un om minunat, un suflet frumos care are o vorba buna pentru oricine.
Ar mai fi multe de spus, raman alaturi de voi, dragele mele, cu inima, cu gandul, cu sufletul.

Ioana

10 comentarii:

Dana spunea...

La multi ani, Ioana!

Narcisa spunea...

Ioana,ai dreptate in tot ceea ce spui,cred ca asa gandim toate chiar daca am pierdut persoane diferite,durerea noastra este aceeasi si ea ne uneste pe acest blog...ma bucur ca ai hotarat sa ni-te alaturi aici,comunicarea intre noi ajuta...eu de cand vorbesc pe acest blog ma simt mult mai linistita,mai inteleasa,si cand simt ca mor de dor,de tristete,intru aici si...ceva se intampla...o liniste coboara peste mine...cred ca asta e voia Domnului sa ne intelegem asa de bine intre noi de parca ne-am cunoaste de-o viata...te pup Ioana,fii tare pt.fiul tau,pt.tine...nu esti singura,noi suntem aici...sustinandu-ne reciproc...sunt zile cand una dintre noi cedeaza...noi trebuie sa o ridicam...si tot asa...la multi ani...

Steliana spunea...

Multumim draga Ioana pentru mesajul adresat noua toate cate ne-am adunat prin intermediul
amabilei Marilena pe acest blog.
Si pentru ca fiecare trebuie sa treaca mai usor prin nenorocirea ce s-a abatut la fiecare im parte am sa sa-ti destainui unele taine asupra legaturii prin vis
-nu trebuia ca lacrimile varsate sa ajunga pe trupul celui plecat
-camera in care dormi trebuie noaptea sa fie intr-un intuneric bezna
-seara inainte de culcare spusa o rugaciune
si pentru vii si morti
-sa dormi pe partea dreapta si sa te gandesti sau sa te uiti la poza celui drag
-daca il visezi ii dai ziua neaparat de pomana ce-i placea lui mai mult unui barbat apropiat de varsta si curat.
Sper sa-ti fie de folos si sa ne destainui vestea ca il visezi cat mai des.

corina spunea...

Draga mea Ioana,
Ma bucur ca ai nimerit aici pe blog.Si eu am nimerit din intamplare.Am vazut ca mi-ai adresat cuvinte de incurajare intr-unul din mesaje.
Iti multumesc!
Despre tragedia ta ce sa spun....cuvintele sunt cateodata de prisos.Inteleg tot..Si eu stau cateodata cu poza lui Calin in mana si-l cert ca a plecat.Dar cica nu e bine.Dar noi suntem oameni si reactionam ca atare.Adun atatea frustrari in mine si apoi rabufnesc!Acum pe 15 ianuarie Calin ar fi implinit 52 de ani.
Gandeste-te ca ti-a ramas Alexandru care e o mare parte din el.Si eu ma mai alin cu fetita lui cu care mai vb prin mess.Atata!Dar ea este la Bucuresti, Calin este la Corbeanca, iar eu la Bv.E cumplit...
Te pup Ioana, mai vb

La multi ani, tuturor! spunea...

Celor de aici de pe blog, oameni de o mare sensibilitate le doresc un an deosebit de bun, sanatate si incredere!Corina

Tuchi spunea...

Draga Ioana, FA PRIMUL PAS! Nu lasa vremea sa traca, n-ai s-o mai poti intoarce si-ti va parea ata de rau! Eu am asteptat pana in ultima clipa sa-mi cer iertare lui, era (cum se spune) pe patul de moarte cand mi-am facut curaj si atunci mi-a spus ca "un parinte iarta" si apoi am plans amandoi. Sincer mi s-a luat atunci o piatra de pe inima, am regretat ca n-am avut curajul sa fac asta mai repede, dar simteam ca astea cuvinte trebuie spuse in ultimul moment (mai ales ca el nu stia ce final il asteapta, stia ca are cancer dar nu am avut puterea sa-i spunem ca e atat de avansat ca nu mai e nimic de facut decat sa asteptam sa vedem neputinciosi cum boala il macina si il ia de langa noi). Daca as da timpul inapoi as incerca sa fiu fiica ce si-o dorea el, mai sufletista, mai atenta , mai harnica, mai aproape de el.
Am sa incerc acum sa fiu, caci durerea m-a schimbat, m-a facut mai "om" decat eram.
Cum am mai spus, Dumnezeu le face toate cu anumite scopuri... poate acesta era unul dintre ele...

Ioana spunea...

Tuchi...va trebui sa fac eu primul pas pentru ca el nu il va face niciodata...desi eu nu sunt de vina cu nimic, el s-a suparat pe mine acum multi ani pentru ca intr-o disputa pe care el a avut-o cu mama eu am fost de partea mamei...Si am facut de multe ori pasi marunti catre el dar el m-a tinut tot timpul la distanta. Mi-as fi dorit ca la inmormantarea sotului meu cand a venit si el sa plang pe umarul lui, dar nu a facut niciun gest de a ma consola in vreun fel...s-a tinut din nou deoparte...si m-a durut mult...Dar eu l-am iertat de mult, voi face eu primul pas, imi doresc mult asta, trebuie doar sa ... am curajul necesar unei discutii lamuritoare cu el.Nu vreau sa vina vremea cand va fi prea tarziu si sa raman cu regrete tardive ca nu am facut acest gest.

Tuchi spunea...

Ioana, vei simti o usurare dupa ce vei vorbi cu el chiar daca poate nu veti lamuri nimic.... Dar merita incercat, cel putin asa tu vei fi impacata ca ai incercat. Cine stie, poate ii vei atinge coarda sensibila ce nu o lasa la vedere!

Pertmite-mi sa pun un link... e o melodie ce ma unge la suflet si ma mangaie..
http://www.youtube.com/watch?v=EqiojZAlNt8&feature=related
Timpuri Noi - TATA

Ioana spunea...

Tuchi, stiu ca si el isi recunoaste greselile acum (in sinea lui) dar e prea mandru sa recunoasca si sa faca el un pas...dar voi face eu acest pas...sper cat de curand..pt ca asa e...nu stiu ce va simti el si nu stiu ce reactie va avea, vreau sa-mi eliberez eu sufletul si sa fac tot ce tine de mine.

Tuchi spunea...

Ma bucur ca gandescti asa! Dumnezeu sa-ti ajute sa gasesti momentul potrivit si sa reusesti sa te eliberezi! Iti tin pumnii :)