Mesaj pentru noi...

Dragele mele,

In primul rand va urez tuturor celor care "tineti aproape" de acest blog minunat creat de o persoana minunata, draga noastra Marilena - LA MULTI ANI! Voi nu ma cunosteti, eu va stiu pe toate, va stiu povestile, va citesc postarile, plang alaturi de voi desii am fost foarte putin prezenta pe acest blog cu mesaje. Marilena (pe care am cunoscut-o personal la o actiune de caritate sustinuta de Organizatia EMMA, chiar asa, oare intamplator lucrurile s-au aranjat in asa fel incat am ajuns sa ne intalnim dupa ce comunicam pe mail de ceva timp...?? locuind in orase diferite si nestiind initial una de cealalta ca vom participa la acel eveniment) tot imi spunea ca ar fi bine pentru sufletul meu sa comunic cu voi pe blog, sa povestesc istoria mea, povestea nefericirii mele si in acelasi timp sa incerc sa sustin cu o vorba buna persoanele care trec prin ...durerea unei pierderi...M-am "urnit" greu dar probabil acum era momentul...Mi-e draga mica voastra ...comunitate ...formata aici, mi-e drag cand vad ca va sustineti reciproc...
A trecut ceva timp (mai precis 2 ani si 5 luni) de la decesul sotului meu intr-un accident de masina si mi-a trebuit mult timp pana sa pot sa accept acest lucru si sa gasesc puterea de a merge mai departe...sa traiesc in continuare...sa accept faptul ca, asa cum spune si Steliana, inainte de a ne incarna in aceasta existenta sufletele noastre au ales impreuna sa treaca prin aceasta experienta traumatizanta.

E adevarat Narcisa, durerea te schimba mult, as putea sa spun ca intr-un fel te umanizeaza, nimic nu mai este ca si inainte....incep cautarile...framantarile...de ce s-a intamplat asa...de ce mie...ce trebuie sa invat de aici, care este scopul acestei pierderi... Si acum , dupa 2 ani stau cateodata si ma uit la poza lui si imi vine sa urlu la el pur si simplu: "De ce m-ai lasat singura, de ce, de ce????"
Steliana, te invidiez ( la modul pozitiv, daca invidia poate fi si pozitiva..??) pentru faptul ca ai o astfel de legatura cu fiul tau, ca iti apare in vise, ca primesti mesaje de la el, mie nici macar acest lucru nu mi-a ramas, l-am visat foarte putin pe sotul meu. La inceput mi se parea ca in mod sigur va comunica cu mine in vreu fel, pentru ca lucrurile s-au intamplat atat de brusc si neasteptat credeam ca negresit va veni el sa imi spuna ce s-a intamplat acolo...Nu s-a intamplat asa..din pacate. As vrea sa mai vorbim despre acest lucru daca nu te deranjeaza.

Se apropie aniversarea sotului meu, pe 14 februarie ar fi implinit 42 de ani...voi sarbatori si anul asta numai ziua baiatului nostru, Alexandru, care este nascut in aceeasi zi cu tatal lui,implineste 15 ani pe 14 februarie.

Incerc sa "trag" singura de mine, mi-am spus de la inceput ca nu pot sa cad intr-o depresie pentru ca nu m-ar mai salva nimeni si baiatul meu are mare nevoie de mine sanatoasa la cap, nu o leguma care sa-si planga soarta. E foarte greu, am inca zile proaste cand amintirile ma rascolesc, incerc din rasputeri sa duc o viata normala, spunea cineva aici, pe blog acum ceva timp (imi cer scuze, nu imi aduc aminte acum exact cine) ca in ea sunt 2 persoane, una la serviciu cand disimuleaza in fata colegilor starea ei de spirit si alta acasa, cand isi traieste durerea. Inteleg perfect acesta stare, si eu am trecut prin ea.

Modart - nu este vorba despre resemnare, acceptare, destin impacabil, soarta trista si nefericita... in randurile trimise de mine si postate de Marilena ci mai degraba despre constientizare si intelegerea lucrurilor la acest nivel, totul dureaza exact cat trebuie sa dureze, tot ce ni se intampla se intampla cu un scop, ramane ca noi sa descoperim invatamintele si rostul nostru in viata. Nu imi place cuvantul asta, resemnare, ca o berbeaca ce sunt nu suport ideea de resemnare, trebuie sa luptam in continuare, sa depasim orice experienta pe care trebuie sa o traim,cu bune si rele, nu trebuie sa ne lasam coplesiti, chiar daca sunt si momente foarte grele. Este intr-adevar, asa cum ai spus si tu un motiv de reflectie pentru noi toti.

Tuchi, am plans cand am citit mesajul tau, eu nu am o relatie foarte buna cu tatal meu, din pacate...Este una dintre durerile mele...ca nu reusesc sa gasesc drumul catre sufletul lui, ca nu sunt suficient de inteleapta incat sa trec peste tot ce s-a intamplat si sa fac eu primul pas...
La multi ani, Narcisa... a fost ziua ta de nastere, multumesc pentru mesaj, multumesc Steliana. Corina, sunt alaturi de tine, va trece aceasta perioada de durere crunta...si vor ramane amintirile ..frumoase...

Marilena, draga mea...ce sa-ti spun...esti un om minunat, un suflet frumos care are o vorba buna pentru oricine.
Ar mai fi multe de spus, raman alaturi de voi, dragele mele, cu inima, cu gandul, cu sufletul.

Ioana