De ce fug oamenii de cuvinte??

Am iesit la cumparaturi si printre altele sa platesc si niste facturi....Nu era nimeni la ghiseul la care voiam eu sa platesc lumina....Nimeni in fata mea ,nimeni in spatele meu ,nici functionara.....Nerabdatoare ,,,am facut cativa pasi spre ghiseul celalalt...fara sa vad ca de fapt ala era inchis...Pana sa ma intorc inapoi la ghiseul deschis...deja un barbat intre doua varste ...putin neras....imi luase locul........desi ma vazuse acolo....a intins factura functionarei .....Nu ma suparase nepolitetea lui....asa imi trebuie daca nu stau locului....de unde era sa stie omul ,ma gandeam eu, ca de fapt eram inaintea lui.....Incepuse o oarecare discutie cu functionara ,referitoare la consum si altele pentru care omul in ziua de azi e bagat in ceata de marele "RENEL'"....in cele din urma atingand un subiect sensibil....spunand ca pe langa greutatile cotidiene...a mai avut si 2 mari pierderi....pe mama ....urmata la 3 luni de tata....in coltul ochilor lui rasarind imediat lacrimile....
Imediat am avut sentimentul de a-i intinde mana.. sa-l alin cu cateva cuvinte .......dar gandul ca ar fi crezut ca sunt vreo nebuna....m-a oprit....I-am simtit suferinta din suflet...am simtit cum il doare...si lacrimi din ochii mei au inceput sa curga instantaneu....ma durea si pe mine suferinta lui....
Simteam ca ar fi vrut sa zica mai multe...simteam ca vreau sa zic ceva....dar nici unul nu zicea nimic....lui ii curgeau lacrimile incercand pe sub ochelari ba sa le ascunda ..ba sa si le stearga... iar eu m-am intors cu spatele plangand....
De ce fug oamenii de cuvinte?? De ce isi ascund oamenii durerea??Gandul ca nu vor fi intelesi ii determina sa faca asta??
Am gasit pe blogul tau Marilena raspunsul la aceste intrebari....ca fiind acela ca daca vorbim...ne spunem durerea...plangem impreuna...gasim intr-adevar alinare...Ce am primit eu pe blogul tau mi-as fi dorit sa-i transmit si eu acelui om toate astea.. ...dar m-a oprit ceva.... si pana sa deschid gura ,,sa zic ceva ,el iesea pe usa....
E un loc de alinare blogul tau,si chiar daca nu am facut multe comentarii ,am citit si am recitit,si, sa stii ca ...am invatat cateva lucruri....pe care nu le stiam ..si poate nici omul ala de care l-am intalnit nu le stie,,,
Asa ca ...nu intamplator l-am intalnit ...ci pentru a mai invata ceva....Chiar si un singur cuvant ,inseamna enorm pentru un suflet trist si indurerat..."arata"" ca nu e singur si ca suferinta poate fi impartasita....
Iti multumesc Marilena,pentru blogul tau,te imbratisez ,pe tine si pe cei ce-si impartasesc povestile aici si care au acelasi subiect trist: durerea unei pierderi...pentru ca ,,,"'durerea unei pierderi "poate fi inteleasa...poate fi impartasita ...poate fi alinata...

Cu multa duiosie si caldura sufleteasca ,Nuti..