Văduva din Nain – Cum să faci faţă durerii

Cei care au luptat în războaie ne povestesc că pierderea unui camarad este mai dureroasă pentru un soldat decât încasarea unui glonţ în propria carne. Ne putem atunci imagina durerea văduvei din această Evanghelie, aflată pe drumul spre cimitir pentru a-şi îngropa unicul copil – un fiu. “Mulţime mare din cetate era cu ea”, spune pericopa. Dar oricâţi erau în jurul ei, ea era acum singură, conştientă doar de durerea ei. Nu mai avea pe nimeni. În frumoasa cetate Nain ea mai avea acum doar două morminte – al soţului, şi acum al fiului ei.

Aceasta este povestea unei femei. S-a întâmplat de mult şi departe de noi. Dar nu este oare povestea fiecăruia dintre noi? Viaţa poate să fie atât de frumoasă pentru o vreme, dar inevitabil vin zilele când nu mai este aşa. Apare suferinţa; apare războiul; apare frica; apare moartea. Rezultatul acestor suferinţe este o mare amărăciune – o experienţă dureroasă cu care fiecare ne-am întâlnit în viaţă cel puţin odată. Cel mai adesea este o experienţă devastatoare. Nu doar moartea aduce durere. Există multe alte experienţe în viaţă, când pierdem ceva, ce ne aduc de asemenea dureri mari. Pierderea unei slujbe, sau a unei promovări aşteptate; renunţarea la un loc drag, plin de prieteni, pentru a te muta într-un loc străin; separarea sau divorţul; pensionarea forţată când trebuie să laşi în urmă munca ce a fost parte vitală a vieţii tale atâţia ani; plecarea copiilor în momentul în care se căsătoresc, sau merg la facultate sau îşi încep slujba; o deteriorare gravă a sănătăţii; o lovitură financiară – toate acestea pot fi surse de mari dureri. Sunt ca nişte amputări – distrug o parte din noi, aduc moarte unei părţi din viaţa noastră.

Cum să faci faţă unor astfel de necazuri? Trăim într-o vreme a medicamentelor miraculoase. Puţine sunt durerile pe care astăzi medicina să nu le poată uşura ori elimina complet, cu ajutorul medicamentelor. Totuşi, nu există nici o pilulă, nici un sedativ care să uşureze angoasele, singurătatea sau suferinţa provocată de o inimă frântă. Medicii ne spun că tratarea necorespunzătoare a necazurilor, mâhnirilor, poate duce la tot felul de boli, de la ulcer la diabet, ba chiar şi la probleme psihice, la sinucidere. De multe ori citim ştiri prin ziare despre sinucideri, care se încheie astfel: “Rudele doamnei Popescu spun că era foarte deprimată de cât i-a murit soţul acum câteva luni.”

Unii oameni cred că cel mai bun medicament împotriva durerilor provocate de drame mari este timpul. Şi totuşi, timpul singur nu vindecă. Dimpotrivă, timpul poate transforma urât de tot durerea. O poate transforma într-o amărăciune care otrăveşte trupul şi mintea. Dacă vrem să vindecăm durerea, trebuie să colaborăm cu timpul în moduri constructive – câteva dintre ele le vom menţiona acum.

Exprim-o! Una dintre greşelile cele mai grave pe care le putem face este să refuzăm să ne exprimăm durerea, să o ţinem închisă într-o sticlă. Astfel de dureri neexprimate cauzează tot felul de suferinţe fizice şi mentale. Psihiatria modernă subliniază faptul că atunci când ochii refuză să plângă, alte organe din trup vor începe să plângă rezultând tot felul de boli psihosomatice.

Autor: pr. Anthony M. Coniaris
Traducere: Oana Capan


http://www.predici.cnet.ro/arhive/205/