2 iunie 2011

Suflet sfasiat

Cand soarta neagra te loveste
Si pe cel drag vei ingropa
Si sufletul se-mparte-n doua
Si timpu-n loc pare sa stea.

La inceput este mirarea,
Refuzi sa crezi a se-ntampla.
Mai tarziu te cuprinde jalea
Si nu poti a te apara.

Te simti pierdut,apoi nesigur
Incepi in jur a cauta,
Persoana draga ce-ti lipseste
S-a ratacit pe undeva?

Si tot astepti ca sa se-ntoarca
Din drumul care a plecat,
Privesti mereu catre usa
La pasul drag si apasat.

Cand in final cu soarta cruda
Incepi a te-mprieteni,
Accepti povara ce-ti e data
Si stii ca nu va mai veni.

Si singur tu te simti pe lume
Si-ncepi atunci a cauta,
Spre ziua cand pe un alt astru
Pe cel drag il vei revedea.

14 comentarii:

Steliana spunea...

Intr-o zi atat de sfanta ,Inaltarea Domnului,
mai inaltat si pe mine cu versurile tale
mai aproape de bolta cereasca.
Sincere felicitari!

Narcisa spunea...

Hristos sa inaltat!frumoasa poezie,reusesti mereu sa ne ajungi in suflet cu minunatele versuri pline de durere si dragoste...

Lili spunea...

Hristos s-a Inaltat!Frumoase versuri Marilena,in aceasta zi de mare sarbatoare!
Fie ca pacea si iubirea,sa coboare peste noi toti,odata cu Inaltarea Domnului la cer!

Corina spunea...

Adevarat spui LILI!Hristos s-a inaltat!

Corina spunea...

Toti care suferim atat suntem ,,suflete sfasiate''.Sper,ca la un moment dat rana noastra sa sa se vindece atat cat sa putem duce o viata cat mai aproape de normalitate.Va iubesc!

elinca spunea...

Frumoasa poezie>Adevarat ai scris>Este greu sa stii ca cel drag a plecat de linga tine,este greu sa traiesti cu durerea in suflet ,dar ceea ce trebuie sa stim este ca sufletul se intorce intotdeauna Acasa>Venim singuri ,nustim pentru cit timp sau pt ce,cei ce ne inconjoara sunt suflete ratacite ca si noi ,ne intilnim parcurgem clipe minunate in drumul nostru dar se intimpla si inevitabilul mai devreme sau mai tirziu nustim cind ,nustim de ce >Sufletul este ratacitor in viata asta si intotdeauna pleaca inapoi Acasa la Mama pamant>Cu gindul si speranta ca intr-o zi ne vom intilni sufletele plecate nu ne ramane decat sa speram si sa iubim>sa ai o viata linistita si multa caldura si iubire in suflet>Esti deosebita>

Nuante de gri spunea...

O amintire frumoasă nu mai este bucurie; o amintire dureroasă rămâne durere.
Frumoase si profunde iti sunt cuvintele !

mariperijoc spunea...

Va multumesc tuturor!Steliana m-a sfatuit sa adun aceste ganduri ale mele intr-o carticica...
Aprecierile voastre ma fac sa ma gandesc serios la aceasta propunere...

Modart spunea...

Eu ti-as propune sa oferi si un iz mai optimist scrierilor tale uneori,in fond Iisus a fost rastignit tocmai pentru a da Speranta lumii chiar si in cazul sufletelor sfasiate de durerea pierderii cuiva drag...nu este o critica,doar asa un gand de moment sa-i zicem,si stii cum se spune...nimic nu este intamplator.

mariperijoc spunea...

Apreciez parerea ta Modart,nu am pentru ce sa ma supar...stiu ca ai dreptate numai ca nu pot pune pe hartie decat ceea ce simt in acel moment...nadajduiesc ca pe viitor sa gasesc ceva de care sa ma bucur si scrierile mele sa fie mai "vesele",mai optimiste....Deja daca privesc in urma cred ca am inceput sa progresez pe aceasta cale...
Eu nu sunt o artista(o mare scriitoare) ,imi pun gandurile pe hartie si atat...
Crede-ma ca sunt constienta si ca fac eforturi...

Modart spunea...

Un tata indurerat de pierdera fiului sau intr-un teribil accident,s-a adresat cu lacrimi in ochi lui Dumnezeu: Doamne de ce ai lasat sa se intample asta,unde ai fost atunci cand aceea masina a curmat viata fiului meu?Dumnezeu i-a raspuns:Dar voi Oamenii unde ati fost atunci cand unicul meu Fiu a fost umilit,batjocorit si rastignit?Desigur nu este vb de un Dumnezeu resentimentar,razbunator,caci nu Dumnezeu ne-a indemnat la atatea atrocitati in istoria noastra,dincontra ne-a vorbit despre iubire insa noi am ales alt drum dupa Hristos de doua mii de ani incoace...evident Dumnezeu stia ce vom face in viitor,rastignirea fiind ca atare unica solutie in acord ca rautatea si suferinta imensa pe care am produs-o din neascultare...si totodata dovada suprema a iubirii sale,El impartasind astfel acelasi sentiment cu fiecare persoana care a pierdut pe cel drag...El prin invierea Fiului sau ne asigura insa de biruinta asupra raului si uratului acestei lumi,ne daruie Speranta ca aliat in a depasi obstacole dintre cele mai grele si dureroase.Eu cred ca sotul tau isi doreste sa-ti redescoperi zambetul larg si luminos,sa renasti precum pasarea Phonix din propria-ti cenusa,sa te bucuri dupa ceasul plangerii caci dupa orice furtuna chemat este sa se arata soarele ,iar soarele iubirii celeste e minunat de scanteietor si vesnic.Cu o asa iubire mare ca a voastra,de ce sa mai regreti ceva,suntem praf de stele,iubirea voastra e scrisa asadar in stele.Dupa lacrimi regaseste sublima impacare,cu toate si tot...
Wiliam Blake un exponent de seama al picturii romantice care era inzestrat cu calitati paranormale de exceptie,cand i-a murit fratele ,la vazut ridicandu-se la cer batand din palme cu bucurie ca un copil pentru locul unde avea sa se duca.

mariperijoc spunea...

Da Modart,categoric stiu ca ai dreptate...eu insami am avut atatea semne prin care m-am convins ca nu se termina nimic ,ci viata abia incepe dincolo de moarte...Mi-am visat si eu sotul si am primit numeroase mesaje de la el...stiu ca este intr-o lume mai buna...probabil ca ne plangem pe noi cei ramasi ...
Dumnezeu ma ajuta,nu vreau sa fiu nerecunoscatoare...stiu ca exista un motiv pentru care a trebuit sa se intample asa...ca trebuie sa ma schimb si sa imi indeplinesc rostul pe care il mai am pe aceasta lume...Crede-ma ca imi caut calea si il rog pe Dumnezeu sa ma ghideze,recunosc ca sunt ceva mai bine dar exista si momente in care dai inapoi...momente pe care le avem cu totii...
Am incercat sa imi transform durerea si lacrimile in bucuria de a sustine pe altii ca mine,pentru ca stiu cat suntem de ocoliti uneori de cei din jur(forma de autoaparare impotriva tristetii)
Multumesc de incurajari!

Modart spunea...

Sunt perfect de acord cu tine Mari,asa este cand iubesti cu adevarat suferi,te intristezi...eu doar am incercat sa te incurajez ceva,observand acel subton de melancolie (cum spune Blaga) in scrierile tale.In fond iubirea le sufera si rabda pe toate!(Biblia).
Ceva nou si bun insa cred ca vine prin preocuparea de schimbare.Iar pana la marea schimbare dorita,sunt o multime de lucruri marunte care realizate cu pasiune creeaza cadrul necesar afirmarii acesteia la un moment dat Eu credc ca muream demult daca nu as fi avut drept aliati unele hobbyuri si capacitatea de a relativiza ce este urat si dureros lumesc.Iar aici este vorba de un sentiment cosmic,divin....altminteri vb unei poezii eminesciene;"Ce mi-au ramas mie/Urat si saracie!"........

mariperijoc spunea...

Nu are cum sa nu fie melancolie Modart...mi-am pierdut jumatatea,fara ea nu mai formez un intreg...sigur ca incerc sa ma concentrez pe alte activitati care sa imi aduca bucurie sufleteasca,dar nu poti sterge cu buretele ca si cum nu s-a intamplat nimic...Tristetea si melancolia cred ca o voi purta mereu intr-un ungher de suflet si numai aici imi permit sa o arat...
Multumesc pentru ca imi esti alaturi si ma incurajezi!