Ma simt deseori colesita de atata dor si suferinta.Ma intreb de ce am fost aleasa tocmai eu....nu am nimic deosebit in mine..Lupt cu mine dar nu stiu de ce!Am ramas cu o jumatate de suflet si acela bolnav...
Ma regasesc in cuvintele tale Corina...si eu am o jumatate de suflet si acela bolnav...Da-mi mana ta sa mergem impreuna....poate impreuna vom trece mai usor...
Cred ca toti cei care trec printr-o pierdere se simt la fel...Va imbratisez pe toate si va intind mana mea,am si eu nevoie de sprijinul si mana voastra intinsa...Impreuna vom incerca sa pasim inainte...cat ne-a mai ramas...
Imi este un dor imens de fiul meu , iar timpul care a trecut nu a diminuat cu nimic amintirea lui, resemnarea de care se vorbeste nu cred ca vine pana Dumnezeu ii va ingadui sa ma primeasca cu bratele deschise acolo unde este.
Asa este,multi spun ca,cu trecerea timpului ranile se vindeca,eu spun ca nu-i adevarat,din ce trece timpul dorul este mult mai mare,mai apasator,astept mereu sa dorm cu gandul ca poate mamica mea vine la mine si imi mangaie sufletul,imi alina durerea si dorul...ranile nu se vor vindeca niciodata,durerea va persista toata viata noastra,dorul ne va macina sufletul,dar stiind ca nu putem face nimic,invatam sa traim cu ele in suflet si sa mergem mai departe pana in ziua cand vom fi din nou impreuna...noi toate de pe acest blog ne tinem de mana...ne ridicam una cate una cand cadem...ne sustinem si impreuna vom merge pana la capat...
Timpul care trece, ne pune tot mai mult, fata in fata cu realitatea dura.....aceea ca cei pe care i-am vrut tot timpul langa noi sunt departe, departe de noi....iar noi cei care am ramas, nu stiu cum, trebuie sa traim fara ei.
Mi-e dor de Alin!!...mi-e atat de dor incat as vrea sa-mi smulg sufletul vlaguit de durere si sa-l ingrop langa el...Mi-e dor de dragostea lui de copil,de visele lui,de fericirea si bucuria ce era la noi in casa,mi-e dor sa-l strang la piept si sa-i aud vocea strigandu-ma "mam",mi-e dor...si dorul ma sfasie!
Offfff,cat de mult ne doare dorul,citesc comentarile si plang...si mie imi este dor de mama,mi-e dor sa mai fiu copil,sa stiu ca indiferent ce fac mama ma asteapta,mi-e dor de vorba ei,mi-e dor de rasul ei,mi-e dor de mirosul ei,de privirea ei,mi-e atat de dor...azi sunt trista..mergeam catre cimitir la mama si a sunat telefonul,am primit o veste proasta,o doamna speciala pt mine,o fosta vecina care vorbeam zilnic cu ea,de cand a murit mama ma sustinea mereu,ea se lupta cu cancerul de 2 ani,dar era optimista...si eu o incurajam,saptamana trecuta mi-a zis ca se simte rau,iar azi am primit vestea ca se stinge...nu mai suport sa aflu ca cineva drag pleaca...nu stiu ce sa mai fac...maine ma duc la ea,dar nu stiu cum voi reactiona...mi-e greu sa-mi iau la revedere...azi am rugat-o pe mami sa o intampine,sa nu o lase singura...off
Narcisa,imi pare tare rau...sunt alaturi de tine.Stiu ca retraiesti ultimele momente cu mama ta si ca iti este cumplit de greu... Dumnezeu sa iti dea putere!
10 comentarii:
Frumos...se spune ca atunci cand pierzi un lucru,o persoana,ii vezi adevarata valoare si il apreciezi mai mult...
Ma simt deseori colesita de atata dor si suferinta.Ma intreb de ce am fost aleasa tocmai eu....nu am nimic deosebit in mine..Lupt cu mine dar nu stiu de ce!Am ramas cu o jumatate de suflet si acela bolnav...
Ma regasesc in cuvintele tale Corina...si eu am o jumatate de suflet si acela bolnav...Da-mi mana ta sa mergem impreuna....poate impreuna vom trece mai usor...
Cred ca toti cei care trec printr-o pierdere se simt la fel...Va imbratisez pe toate si va intind mana mea,am si eu nevoie de sprijinul si mana voastra intinsa...Impreuna vom incerca sa pasim inainte...cat ne-a mai ramas...
Imi este un dor imens de fiul meu ,
iar timpul care a trecut nu a diminuat
cu nimic amintirea lui, resemnarea de care
se vorbeste nu cred ca vine pana Dumnezeu
ii va ingadui sa ma primeasca cu bratele deschise acolo unde este.
Asa este,multi spun ca,cu trecerea timpului ranile se vindeca,eu spun ca nu-i adevarat,din ce trece timpul dorul este mult mai mare,mai apasator,astept mereu sa dorm cu gandul ca poate mamica mea vine la mine si imi mangaie sufletul,imi alina durerea si dorul...ranile nu se vor vindeca niciodata,durerea va persista toata viata noastra,dorul ne va macina sufletul,dar stiind ca nu putem face nimic,invatam sa traim cu ele in suflet si sa mergem mai departe pana in ziua cand vom fi din nou impreuna...noi toate de pe acest blog ne tinem de mana...ne ridicam una cate una cand cadem...ne sustinem si impreuna vom merge pana la capat...
Timpul care trece, ne pune tot mai mult, fata in fata cu realitatea dura.....aceea ca cei pe care i-am vrut tot timpul langa noi sunt departe, departe de noi....iar noi cei care am ramas, nu stiu cum, trebuie sa traim fara ei.
Mi-e dor de Alin!!...mi-e atat de dor incat as vrea sa-mi smulg sufletul vlaguit de durere si sa-l ingrop langa el...Mi-e dor de dragostea lui de copil,de visele lui,de fericirea si bucuria ce era la noi in casa,mi-e dor sa-l strang la piept si sa-i aud vocea strigandu-ma "mam",mi-e dor...si dorul ma sfasie!
Offfff,cat de mult ne doare dorul,citesc comentarile si plang...si mie imi este dor de mama,mi-e dor sa mai fiu copil,sa stiu ca indiferent ce fac mama ma asteapta,mi-e dor de vorba ei,mi-e dor de rasul ei,mi-e dor de mirosul ei,de privirea ei,mi-e atat de dor...azi sunt trista..mergeam catre cimitir la mama si a sunat telefonul,am primit o veste proasta,o doamna speciala pt mine,o fosta vecina care vorbeam zilnic cu ea,de cand a murit mama ma sustinea mereu,ea se lupta cu cancerul de 2 ani,dar era optimista...si eu o incurajam,saptamana trecuta mi-a zis ca se simte rau,iar azi am primit vestea ca se stinge...nu mai suport sa aflu ca cineva drag pleaca...nu stiu ce sa mai fac...maine ma duc la ea,dar nu stiu cum voi reactiona...mi-e greu sa-mi iau la revedere...azi am rugat-o pe mami sa o intampine,sa nu o lase singura...off
Narcisa,imi pare tare rau...sunt alaturi de tine.Stiu ca retraiesti ultimele momente cu mama ta si ca iti este cumplit de greu...
Dumnezeu sa iti dea putere!
Trimiteți un comentariu