Ceasul vietii se roteste purtand cu el timpul…Esti inconjurat de persoane care spun”viata merge inainte”;”a trecut atata vreme…”
Simti cum in fata lor nu ai nici o scuza…Realizezi ca esti o persoana “ciudata”,”neanteleasa”,”judecata” si iti aduni toate fortele pentru a fi si tu un om normal ca toti cei din jurul tau…
Te aranjezi frumos,cu cea mai deosebita masca a ta pentru a da bine la public si iesi la plimbare…socializezi…
Te privesti in oglinda si te miri pana si tu ce bine iti vine acest zambet fals..Oare si tu il confunzi?Ajungi sa crezi ca este adevarat?
Te ascunzi atat de bine,constienta ca singura ciudata esti tu…
Si vine o clipa cand dintr-un nimic se declanseaza furtuna.Taifunul din sufletul tau iese la suprafata…nu te mai asculta,nu il mai poti opri…
Te mai gandesti la ce vor crede cei din jurul tau?Vrei sa te ascunzi rusinat sau nici nu iti mai pasa?Asta depinde de tine…de cum esti structurat…
Poate ar trebui sa nu mai dam atata importanta la ce cred ceilalti despre noi…oricum ne percep altfel pentru ca noi acum suntem altfel…
Nu exista furtuna care sa nu lase urme…
Ar trebui sa spunem in gura mare tot ce simtim,sa ne descarcam ,sa fim noi cei care vorbim despre ce avem pe suflet…tocmai pentru a nu permite energiei sa se acumuleze in noi,pentru ca apoi din senin si pe vreme buna sa declanseze furtuna.
Oricum nu te menajeaza nimeni,esti privit nu doar ca un ciudat…ci ca si cum tu esti de vina pentru toate relele…
Te-ai schimbat,esti in depresie?Esti vinovat!Toti ceilalti au de suferit din cauza ta!Din vina ta se intampla toate relele!
Oare se va schimba aceasta mentalitate?Va intelege cineva ca poate si tu simti nevoia de a fi ajutat,a fi inteles?Sau este mult mai simplu sa arunci cu pietre?!
10 comentarii:
Chestia asta cu,,viata merge inainte!''ma scoate cel mai mult din sarite.Cand mi se spune asta imi vine sa urlu.Cred ca sunt cele mei nepotrivite cuvinte pe care le poti spune cuiva care a pierdut o persoana draga.Parca noi nu stim asta....
De fapt asta e toata tragedia!
Ca viata merge inainte fara cei dragi.Ca noi, asa cum putem, ne taram inainte fara ei.
Oamenii spun asa Corina ptr ca vor sa te vada mai linistita,mai impacata,mai increzatoare in viitor...desigur unii o spun doar din complezenta ,insa sunt si oameni care sincer cauta sa te incurajeze.Important este sa nu ajungi sa disperi asa mult incat sa nu iti mai poti reveni,sa nu te abandonezi pe esafodul depresiei,autoabandoneaza-te incredintandu-te lui Iisus,lasa-l pe El sa lucreze suferinta ta,vorbeste cu El...Dumnezeu in fond nu face planuri de pomana,iubirea inseamna suferinta in multe privinte,dar mai inseamna Corina si victoria spiritului impotriva multor obstacole.
Nu vreau sa rasun moralizator,detest lucrul asta,sunt doar ganduri si sentimente de moment....uite ma duc cu gandul acum la ce spunea Sf Ioan Gura De Aur,"suferinta este superioara miracolului,caci daca Dumnezeu a facut un miracol in viata ta,atunci ii esti dator,dar daca tu suferi,atunci iti este El tie Dator..."(aproximal)
Nu este adevarat Mari ca sunteti judecati,neintelesi,oare nu este decat o proiectie in mintea ta acest fapt?Fruntea sus te rog,esti minunata ptr ca poti avea sentimente profunde,bucura-te ptr tine asa cum esti,Dumnezeu te iubeste...nu iti irosi potentialul de a iubi pierzandu-te pe calea infinitelor regrete...
stii Mari, masca aceea splendida de care vorbesti ne ajuta defapt sa invatam sa traim fara cei dragi, pentru ca in timp acea masca ce confunda, se transforma in noi insine putin schimbati de "durerea unei pierderi". Normal ca cei ce incearca sa consoleze nu inteleg exact ce traim noi, mai ales cei pe care inca nu i-a incercat astfel de sentimente! Ca suntem ciudate?... si ce daca?????? e problema noasta si cine ne iubeste cu adevarat ne accepta asa ciudate cum suntem! Eu recunosc ca sunt o ciudata si nu ma deranjeaza pentru ca stiu in acelasi timp ca pierderea tatalui meu m-a schimbat, m-a facut mai sensibila la cei din jur, mai buna mai umana poate mai spirituala! si asta e un lucru bun fata de cei mai putin ciudati... :)
Nu poti spune la toata lumea in gura mare ce simti ca lumea te judeca, ce le pasa lor ce simtim noi??? Si mai stii ceva: din nefericire la toti ne vine randul la un moment dat sa fim putin "ciudati" numai ca nu toti simtim la fel, unii parca nici nu sufera, sau au o masca atat de buna incat acopera si ultima urma de durere???
Intr-o zi masca ce-o purtam in lume o vom da jos si ne vom descoperi astfel fata reala, la fel si atunci unii ne vor judeca pentru ca sunt oameni care parca din asta traiesc: sa judece... treaba lor!
Eu asta simt si asta vreau sa simt, asta e felul meu de a trai doliul...
Da, eu m-am confruntat ca tine Corina, cu vorbe sarcastice de "incurajare"gen:viata merge inainte...nu esti nici prima nici ultima careia ii moare copilul...etc..etc...dar incet, incet mi-am impus sa-mi pun un "scut"nevazut in fata sufletului si sa nu mai permit nimanui sa-l mai atinga.Nu,nu m-am izolat(mi-e frica de singuratate!)ci mi-am pus acea masca de care spui tu Marilena,am socializat si am mers mai departe.Iar de cand va am pe voi, Dragele mele,putin imi pasa de parerile altora.
Si eu simt ca si voi,ca aceasta pierdere m-a transformat...sunt poate mai trista(desi zambetul il iau cu mine peste tot),posibil sa se simta ...dar cred ca m-am transformat in bine...
Modart asteptam comentariul tau...este foarte importanta pentru noi sa aflam cum sunt privite lucrurile din punct de vedere al cuiva din afara,sa citim comentariul tau impartial...
Poate ca "judecati" este prea mult spus...in ceea ce ma priveste chiar daca ma impiedic ma ridic cu siguranta...Am invatat sa lupt...
Ma bucur sa vad atatea comentarii si sa va simt aproape de mine.
Va multumesc!
Nu trebuie sa purtam o masca dupa
care sa ne ascumdem ,drama pe care o traim fiecare in parte o traiesc si altii ,dar sa multumim lui Dumnezeu ca ne-am intalnit
pe acest blog unde autoarea cauta sa ne adreseze cuvinte mangaietoare si unde ni se permite sa na varsam pasul.
Singurii care ne inteleg tot strainii raman
cei din familia noastra nu stiu ce inseamna
pierderea celui drag.
O noapte de Sanziene miraculoasa plina de
dragoste si multa sanatate tuturor!
Asa este,eu am gasit mai multa sustinere aici decat la cei apropiati,masca o purtam de teama ca ceilalti nu ne inteleg tristetea de pe chip,si asa cum zice Mari,poate zambim,dar in spatele acelui zambet este ascunsa durerea...vorbe de incurajare?nici un cuvant nu iti poate mangaia sufletul,nu-ti diminueaza durerea...tot gandindu-ne la ei reusim sa capatam puterea de a merge mai departe,pt a nu le face lor rau,pt ca ei sa nu sufere vazandu-ne,tot pt.ei rezistam,sperand ca intr-o buna zi,cu voia Domnului,vom fi impreuna...
Fetelor si Modart, eu nu cred ca am vreo masca...adica la scoala printre copii nu pot plange, trebuie sa-mi fac meseria, copiii simt cand ceva nu e in regula cu ,,doamna''.Dar acasa, printre ai mei m-am manifestat cum am simtit, si printre prieteni(adica cei care au rezistat)la fel.Au rezistat f. putini pentru ca oamenii ocolesc persoanele aflate in durere, de jena, ..se feresc..nu stiu ce sa spuna, eu am inteles.
Si vorba lui Lili de cand sunt pe blog imi pasa f putin.
Marilena mi-a zis odata:,,Corina daca prietenii vechi te-au lasat, e timpul sa-ti faci altii!''
Si mi-am facut!Pe voi in primul rand.
Ma bucur sa aud asta Corina...
Aici pe blog niciodata nu vom purta masti...Ne intelegem unii pe altii si ne sustinem reciproc!
Va imbratisez !
TOTI PURTAM CATE O MASCA!!!e firesc sa fie asa caci nu exista casa in care sa nu se petreaca drame felurite,unele chiar teribile,inimaginabile.Chiar ieri "intamplarea" a facut sa intru in discutie cu o femeie, mama uneia dintre marile personalitati ale acestei tari si sa ma intind la vorba mai bine de jumatate de ora pe strada pentru a deduce din spusele ei ce drama a trait ea,ce probleme urate a avut de suportat in viata ei, ce nici nu pot fi povestite aici...(ea mi le-a povestit evident dintr-o necesitate impetuoasa de a se descarca sufleteste)Cu toate astea emana atat lumina interioara,evident o persoana ,increzatoare,optimista,comunicativa ...
Va rog sa nu cadeti cumva pe panta autocompatimirii,poate ma insel eu dar asta am simtit din cele citite aici...incercati sa intelegeti si reactiile altora poate nu tocmai empatice cum va doriti,dar fiecare are cate o cruce de dus si toate peste toate laolalta sunt expresia unei lumi care nu mai poate iubi cu adevarat,o lume impovarata ,derutata,incrancenata,sresata,panicata,bolnava... si ca atare deznadajduita uneori pana a-si pierde chiar si acel gram elementar de omenie....uf!Sa iertam!
Astfel,ce avem de ales?
Trimiteți un comentariu