Cartea spiritelor

În momentul morţii, totul este mai întâi confuz; sufletului îi trebuie ceva timp pentru a se recunoaşte;este cam dezorientat, şi în starea unui om ieşind dintr-un somn profund care caută să-şi dea seama desituaţia sa. Luciditatea ideilor şi memoria trecutului îi revin pe măsură ce se şterge influenţa materiei de
care tocmai s-a eliberat, şi care se împrăştie ca un fel de ceată ce întuneca gândurile sale.

Durata tulburării ce urmează morţii este foarte variabilă; poate fi de câteva ore, de mai multe luni, şi chiar de câţiva ani. Cei la care durata este mai puţin lungă sunt cei ce s-ar identifica încă din timpul vieţii cu starea lor viitoare, deoarece atunci îşi înţeleg imediat poziţia.

Această tulburare prezintă circumstanţe deosebite după caracterul indivizilor şi mai ales după felul morţii. În morţile violente - sinucidere, supliciu, accident, apoplexie, răniri etc.-, Spiritul este surprins,uimit şi nu crede a fi mort; şi o susţine cu încăpăţânare. Totuşi îşi vede corpul, ştie că acest corp este al
său, şi nu înţelege să fie separat de acesta; se îndreaptă către persoanele pe care le iubeşte, le vorbeşte, şi nu înţelege de ce acestea nu-l aud.

Iluzia durează până la completa desprindere a perispiritului; atunci numai Spiritul se recunoaşte şi înţelege că nu mai face parte dintre cei vii. Fenomenul se explică cu uşurinţă. Surprins de moarte pe neaşteptate, Spiritul este derutat de schimbarea bruscă petrecută; pentru el, moartea este încă sinonimă cu distrugerea, neantizarea; or, aşa cum gândeşte, după ceea ce vede, după ceea ce aude. În sensul său nu este mort; ceea ce îi sporeşte iluzia, este faptul că el se vede un corp asemănător celui precedent prin formă, a cărui natură eternă nu a mai avut timp să o studieze; îl crede solid şi compact precum primul corp; şi când îşi îndreaptă atenţia asupra acestui lucru, se miră de ce nu se putea pipăi.

Fenomenul este analog cu ceea ce se petrece cu somnambulii mai recenţi care nu cred că dorm. Pentru ei, somnul este sinonim cu suspendarea facultăţilor intelectuale; or, dacă ei gândesc liber şi deoarece văd, înseamnă pentru ei că nu dorm.

Anumite Spirite prezintă aceeaşi particularitate, cu toate că moartea nu a sosit inopinat, dar este mai vagă la cei care, deşi bolnavi, nu se gândesc că vor muri. Se vede atunci spectacolul neobişnuit al unui Spirit asistând la propriul cortegiu funebru ca la al unui străin,şi vorbind despre asta ca despre un lucru ce nu-l priveşte, până în momentul când înţelege adevărul.

Tulburarea ce urmează morţii nu are nimic dureros pentru omul de bine. El este într-o stare de calm întru torul asemănătoare celei ce însoţeşte o trezire liniştită. Însă cel ce nu are conştiinţa pură, este cuprins de anxietate şi angoasă care sporesc pe măsură ce Spiritul se recunoaşte.

In cazul morţii colective, s-a observat că nu toţi cei ce pier în acelaşi timp se revăd întotdeauna imediat. În tulburarea ce urmează morţii, fiecare merge pe drumul său, unde nu se preocupă decât de cei care-l interesează.


Allan-Kardec

http://www.scribd.com/doc/28608673/Allan-Kardec-Cartea-Spiritelor