Cum să nu ne revoltăm în fata suferintei

As spune că suferinta e o realitate pe care avem dreptul să o evităm, dacă putem, o problemă pe care avem dreptul să o rezolvăm, dacă ne stă în putintă, dar trebuie să ne plecăm în fata tainei si să folosim suferinta care ne este dată pentru progresul nostru spiritual.

Dacă nu putem să ne întelegem propria suferintă, nu vom putea întelege nici suferinta celorlalti. Putem totusi să încercăm să-i ajutăm să-si poarte suferinta. Este chiar o datorie, căci Domnul ne-a chemat să-I fim colaboratori, să ne ajutăm aproapele. Fără a avea puterea de a vindeca, avem datoria de a face tot ce ne stă în putintă pentru a-l ajuta pe cel de lângă noi. Să ne gândim la cei patru care l-au adus în fata Domnului pe paraliticul din Capernaum. Ar fi putut să astepte să se întâlnească cu Domnul, dar ei au simtit nevoia să-l aducă pe prietenul lor cât mai repede în fata Domnului, pentru a fi vindecat. Si-au dat seama că ei nu-l puteau vindeca, dar au stiut că Domnul o poate face.

Totusi, Domnul nu vindecă mereu. Pe unii îi lasă să sufere, pentru binele lor si al celor din jur. Am constatat adesea că oamenii care suferă sau care au trecut prin mari suferinte, sunt oameni puternici. Ei au căpătat o altă perspectivă asupra vietii si au dobândit unele calităti pe care oamenii scutiti de suferintă ne le pot avea. Suferinta poate fi primită ca un dar, ca o îmbogătire. Unii simt suferinta ca pe o nedreptate, ca pe ceva care nu ar fi trebuit să li se întâmple lor. Asta pentru că ei se compară cu ceilalti, ceea ce nu are nici un sens, fiecare om trebuie să-si trăiască viata care i-a fost dată. Fiecare are raportul său cu suferinta, fiecare poate câstiga ceva din suferintă. Cred că ceea ce trebuie să ne ajute este constiinta că Dumnezeu îngăduie această suferintă si că ea are un motiv, chiar dacă noi nu-l stim. Această constiintă, sau mai bine zis această încredere, ne ajută să ne purtăm crucea cu seninătate.

Pot să vă asigur că credinta în Dumnezeu ne ajută să suportăm o mare suferintă. Să ne reamintim însă că dacă am suferit, nici nu ne dorim să suferim, pentru că nici Biserica si nici oamenii nu o doresc. Să evităm suferinta dacă putem? Da! Dar să nu fugim de crucea care ne mântuie. Domnul nu ne binecuvântează o asemenea atitudine. Căci Domnul ne cere să ne purtăm fiecare crucea, crucea lepădării de sine însusi. Fără cruce nu este mântuire; mântuirea nu ne vine numai prin Crucea Domnului ci si prin purtarea propriei cruci. Când trecem printr-o ispită, printr-o boală, printr-o durere, un necaz, ne întâlnim crucea pe care trebuie să o purtăm si ea devine într-adevăr crucea mântuirii noastre.

Să fim convinsi că crucea ne este necesară pentru a ne mântui. Să-I cerem Domnului sănătate si tot ceea ce e bun, dar să-I cerem si puterea de a accepta suferinta atunci când ne este trimisă. Să-I cerem Domnului să ne întărească în credintă pentru a putea face fată tuturor încercărilor care ne vin, să-I cerem Domnului să ne ajute să purtăm cu bucurie suferinta. Sfântul Isaac Sirul spunea: ,Caută un doctor înainte de a fi bolnav si roagă-te înainte de venirea ispitei".


Parintele Teofil

http://www.credo.ro/despre-suferinta.php