Când eram mică....

Când eram mică, obişnuiam să-l întreb pe bunicul...

"Bunicule, de unde vin oamenii şi când nu mai sunt, unde merg ei?", iar el îmi răspundea de fiecare dată la fel de frumos, calm şi plin de căldură...făcând rotocoale de fum, din ţigările lui Mărăşeşti...

"Zânuţa mea, oamenii vin din suflet. Acolo se nasc ei. Sunt aşa, asemeni unor licurici în noapte care încep să strălucească şi noi, acolo în sufletul nostru îi simţim pe toţi. Fiecare om e o scânteie în inima noastră, draga mea. Fiecare are un loc numai al lui şi pe fiecare îi simţim diferit, altfel. Când oamenii pleacă, lumina lor rămâne în noi, iar ei, devin stele! Uite, vezi, acolo sus, cerul e plin de oameni, iar ei strălucesc pentru noi..."

"Şi când ne e dor? Îi mai vedem?"

"Bineînţeles! Nu ţi-am spus că ei locuiec în noi? De acolo, nu îi poate lua nimeni. Când ni se face dor, ne atingem inima, închidem ochii, iar ei vor reveni de oriunde sunt...Doar pentru noi."

Şi atunci, am înţeles că în viaţă, cel mai important este să avem grijă mereu de casa în care ne locuiesc emoţiile, sentimentele, visele şi oamenii dragi. pe unii dintre ei, îi avem acolo dintotdeauna, iar pe alţii, îi descoperim în viaţă cu aceeaiaşi emoţie cu care ne-am regăsi pe noi înşine după mult, mult timp... Este ca şi când ţi s-ar ciocni sufletul absolut întâmplător de un alt suflet şi ai ştii, încă de la prima atingere că acel om se află acolo doar pentru tine...dintr-un motiv sau altul.


Ramona Sandrina Ilie