Timpul se incapataneaza sa-si traga dupa el secundele,minutele,anii…In graba lui de a merge mai departe ne taraste si pe noi ,care fara sa realizam de ce ,ii facem jocul si ne lasam prinsi in aceasta febra de a inainta,in aceasta goana spre necunoscut,spre ziua de maine care nu stim ce ne poate aduce..
De ce sa nu ne bucuram de cea de astazi?De ce nu ne smulgem din gheara sa pentru a ne opri sa privim in jurul nostru la frumusetea oamenilor,la puritatea sufletului de copil,la clinchetul melodios al naturii?
Suntem atat de grabiti sa mergem spre viitor incat nu mai stim cum sa ne bucuram de prezent.
Ne lamentam din nimic uitand ca totul are o rezolvare si ca orice rau aparut are si o fata buna…totul…mai putin viata…
Viata pe care am primit-o in dar candva si pe care nu stim sa o pretuim,pe care o calcam in picioare nestiind cum sa ne-o traim,pentru ca apoi sa avem ce regreta…pe ea viata care asa cum ne-a fost data ni se ia …cand?unde?nu stim…
Dar ne raman apoi numai regrete…
Cand un om drag pleaca de langa noi printre ingeri,ducem cu noi povara apasatoare a regretului…Atunci,prinsi de o gheara nevazuta ne oprim…analizam…simtim…ne transformam,dar…este prea tarziu!
5 comentarii:
Este f adevarat ca ne transformam, dar ce putem face?Inainte de moartea lui Calin, nu simteam ca trebuie sa ma transform, nu ne gandim la moarte decat atunci cand ne confruntam cu ea..
Noi cei care am trecut prin aceasta durere privim viata acum cu alti ochi...as vrea sa le povestim aici si celor care poposesc poate din curiozitate...sa le transmitem un mesaj...poate cel mai potrivit ar fi sa se bucure de fiecare clipa ...sa acorde mai multa atentie si mai ales timp persoanei iubite si copiilor...sa traiasca frumos ziua de astazi,pentru ca pe cea de maine nu o cunoastem...
Da ,ai mare dreptate..trebuie sa pretuim viata si clipele petrecute cu cei dragi...acum ce n-as da sa pot da timpul innapoi...poate nu am pretuit suficient ceea ce am avut.. :( poate a trebuit sa invat asta ,sa privesc totul altfel poate cine stie sa ii pot ajuta sau sfatui pe altii care inca nu stiu sa pretuiasca clipa..ma uit ciudat la ei..ii aud cum se plang de grijile marunte ale vietii asa cum faceam si eu inainte..acum stau si ma gandesc ce nimicuri sunt toate astea pe langa suferinta mea...poate mi-a fos
Poate mi-a fost dat sa invat si lectia asta dura a vietii ,sa stiu de acum inainte ca nimic nu este vesnic..numai noi ne ancoram in asta..toate sunt trecatoare,chiar si viata de aceea trebuie sa stim s-o traim...
Numai atunci cand pierdem o persoana importanta realizam ce este viata...ne oprim si analizam timpul...de aceea zic mereu ca ar trebui sa invatam sa traim in fiecare zi ca si cum ar fi ultima...dar oare putem?
Trimiteți un comentariu