Copilul isi privea bunicul scriind o scrisoare. La un moment dat, intreba:
- Scrii o poveste care ni s-a intamplat noua? Sau poate e o poveste despre mine?
Bunicul se opri din scris, zambi si-i spuse nepotului:
- E adevarat, scriu despre tine. Dar mai important decat cuvintele este creionul cu care scriu. Mi-ar placea sa fii ca el, când vei fi mare.
Copilul privi creionul intrigat, fiindca nu vazuse nimic special la acesta.
- Dar e la fel ca toate creioanele pe care le-am vazut în viata mea!
- Totul depinde de felul cum privesti lucrurile.
Exista cinci calitati la creion, pe care daca reusesti sa le mentii, vei fi totdeauna un om care traieste in buna pace cu lumea:
- prima calitate: poti sa faci lucruri mari, dar sa nu uiti niciodata ca exista o Mana care ne conduce pasii. Pe aceasta Mana o numim Dumnezeu si El ne conduce totdeauna conform dorintei Lui;
- a doua calitate: din cand in cand trebuie sa ma opresc din scris si sa folosesc ascutitoarea. Asta înseamna un pic de suferinta pentru creion, dar pana la urma va fi mai ascutit. Deci, sa stii sa suporti unele dureri, pentru ca ele te vor face mai bun;
- a treia calitate: creionul ne da voie sa folosim guma pentru a sterge ce era gresit. Trebuie sa întelegi ca a corecta un lucru nu înseamna neaparat ceva rau, ceea ce este important e faptul ca ne mentinem pe drumul drept;
- a patra calitate: la creion nu este important lemnul sau forma lui exterioara, ci mina de grafit din interior. Tot asa,îngrijeste-te de ce se intampla inlauntrul tau;
- si, in sfarsit, a cincea calitate a creionului: lasa totdeauna o urma. Tot asa, sa stii ca ceea ce faci în viata va lasa urme, astfel ca trebuie sa încerci sa fii constient de fiecare fapta a ta.
Paulo Coelho
7 comentarii:
Frumoasa poveste....cam asa este...
Adevarata poveste,intelepte cuvinte de care toti ar trebui sa tinem seama si sa fim constienti de tot ceea ce facem...
In serile in care ne asezam la sfat
Florin si cu mine abordam diferite
teme printre care din nefericire si
pe cea a mortii si ce credeti nu-si
dorea sa moara prea batran macar
5o de ani dar sa lase ceva in urma lui,
precum creionul care lasa totdeauna o
urma.
Nu-l las pe Pusi sa moara ,ii ingrijesc
crteatiile pe care le-am redactat , publicat
dupa plecarea lui le impartasesc tuturor si
atat cat voi trai eu traieste si el.
Ma zbat ca sa traiasca si cand nu voi ma fi
eu,pentru ca sunt ultima din familie.
Moartea nu ma mai sperie pentru ca am
inteles ca ea este o poarta a iubirii spre
unicul meu fiu.
Aveti dreptate dna.Steliana,ei traiesc prin noi,atata timp cat noi traim sunt vi si ei,atata timp cat noi nu renuntam la ei nici ei nu vor renunta la noi...iubirea continua si dincolo de moarte...nu are granite...nu cunoaste limite...nici eu nu ma tem de moarte,mai ales acum cand stiu ca mamica mea ma asteapta...
Este culmea cum disparitia unei persoane iubite ne face sa privim moartea cu alti ochi.Adica nu ne mai sperie!Ferice de cei care lasa in urma ceva....!
Si Vali spunea mereu ca nu o sa imbatraneasca niciodata...sunt de acord cu voi ,acum privim moartea cu alti ochi...nu ne mai temem...
Florin a poposit o clipa pe acest pamant dar a ramas in urma sa "urma de creion"...
Cred ca in urma fiecaruia a ramas o urma,Dumnezeu sa ii odihneasca in pace!
M-ai facut sa plang Steliana cand am citit randurile tale,pentru ca mi-ai trezit amintiri...Si noi seara ne strangeam "la gura sobei"in sufragerie ,la un piscot sau un compot si fiecare povestea ce a facut in ziua respectiva ,ce are de facut a doua zi...ne faceam planuri...ce frumos era!Ce a ramas in urma?...un noian de amintiri!Atunci, imi era frica de moarte ...acum,o privesc ca pe o reantalnire cu fiul meu!
Trimiteți un comentariu