Întâlniri

Ne-am întâlnit
undeva în ceruri,
rătăciţi prin eternitate...

Ne-am întâlnit
în parcul de distracţii
şi ne-am jucat ca doi copii inocenţi
ce nu-şi ştiau nici numele.

Ne-am întâlnit
în drumul spre scoală
tu mergeai în nord
iar eu în sud...

Ne-am întâlnit
într-o staţie de tramvai
într-o zi ploioasă
tu ai luat autobuzul
eu am luat tramvaiul
Ne-am întâlnit
undeva la un examen
într-o sală umbrită,
stăteai concentrată
în faţă şi nu ţi-am zărit chipul...

Ne-am întâlnit
printr-o alee într-un parc
ruginit de timp,
tu îţi aşteptai iubitul
iar eu iubita...
şi ne-am potolit
pentru câteva minute
aşteptările cu priviri
ce-şi căutau răspunsuri...

Poate că atunci m-am întrebat
sau poate că te-am întrebat
cu privirea pe tine
de ce apari mereu....
de ce te simt atît de aproape
în acele frânturi de clipe?

...dar întrebarea mi-a dispărut
odată cu sosirea iubitului.
Î-ţi adusese flori galbene
să-ţi împodobescă trupul,
părul şi gîndurile.
Dar...undeva în buchetul
galben zăcea o floare roz....
părea străină de toate,
întrebătoare la fel ca şi mine...

Ne-am întâlnit
undeva în pragul unei biserici
eu eram mirele iar tu mireasa...
eu eram mirle ce ieşea
cu alesa la braţ,
tu erai mireasa ce intra
cu alesul la braţ...

Poate că atunci eram în
culmea fericirii şi
nu ţi-am zărit decît
un colţ de privire.
Iar tu abia aşteptai să intri
în biserică de parcă acolo era
capătul drumului tău.

Ne-am întâlnit
la un spectacol de teatru,
erai undeva în spate,
te-am zărit chiar la finalul piesei
când te pregăteai să pleci...
ciudat aveai numarul 7
la fel ca şi mine...

Ne-am întâlnit
undeva la poştă la o coadă,
eu tocmai plecam iar tu
tocmai te asezasei ultima la acea coadă,
aveai un pumn de scrisori
umplute de mărţişoare...

Te-am întâlnit undeva
într-o excursie la munte
erai cu scumpul tău soţ
cu fetiţa de câţiva anişori,
vă băteaţi cu bulgări de zăpadă...
şi din greşeală m-ai nimerit
cu un bulgăre în ochi
de parcă ai fi vrut să îmi ştergi toată
memoria revederilor tale...
Înainte ca tu să-ţi ceri scuze
copilul meu m-a strigat
să urc în telecabină...
Simţeam că mă înalţ la cer
şi las o parte din mine acolo
la tine, în firimiturile acelea
risipite din bulgăr...

Mi-am îmbrăţişat familia
cu dor şi teamă...

Eram neputincios
în faţa acestor fracţiuni de întâlniri:
de ce trebuia să îţi întâlnesc privirea
odată la câţiva ani,
de ce trebuia să croiesc o poveste
pentru tine doar după culoarea,
vibraţia şi pătrunderea ochilor tăi?

Şi atunci mi-am spus
că la următoarea întâmplătoare ciocnire
de privire... te voi întreba cine eşti,
de ce apari odată la câţiva ani
imbătrânit şi totuşi cu aceeaşi
proaspătă privire?

...După câţiva ani,
ne-am întâlnit din nou...
într-o cameră de spital
aveai ochii înroşiti şi bandajaţi
dar totuşi ai reuşit să mă priveşti,
să storci o lacrimă ce parcă
purta în cristalinul ei
povestea destinului nostru,
iar eu eram la fel de imobilizat
ca şi tine într-un pat al durerii...
mi-a fost de ajuns să te privesc şi să
înţeleg de ce tu eşti acolo.
De undeva, se auzea stinsă
o voce de asistentă ce zicea,

"ei doi au scăpat cu viaţă,
sunt bine, dar păcat de familiile lor"

ŞERBAN Mirel Cosmin