Se lasă înserarea
Ea picură din cer
Şi-ntunecă zarea
Unde mă plimb stingher.
De multe nopţi în şir
Mă plimb printre alei
Vegheat de Teiul Sfânt
Şi-al stelelor polei.
În tăcerea nesfârşită
Sub arcadele de brad
Nu se-aude decât glasul
Frunzelor din tei ce cad.
Şi-n trista lor cădere
O poveste i-mi şoptesc
E o poveste tristă de iubire
O poveste cu .. A fost o dată ..
A fost o dată ca-n poveşti
A fost ca niciodată ...
Dar nu din rude mari împărăteşti
Ci doar o simplă fată.
Şi era tot una la părinţi...
Şi tot aşa şi de frumoasă
Cu e doar zâna din poveşti
Şi-un soare pe un cer albastru.
Dar viaţa-i era tristă
Şi soarta tare crudă
Căci băiatul ce-l iubea
Plecat departe el era.
Biet băiat plecat de-acasă
Depărtat din satul său
De-al dragostei foc suspină
Frământat de doru-i greu.
Rând pe rând trecut-au anii
Dar băiatul nu venea...
Draga lui ofta departe
Şi-n lacrimi se topea.
Trandafirii se paliră
Pe-a sa faţă ca de crin
Şi-n valuri călătoare
Î-şi sfârşi al ei suspin.
De pe ţărm... în depărtare
Lin pluteşte-un cânt duios
Ce pierdut, răsună-n noapte
Ca-ntr-un vis misterios.
O iubire-n durerată
Se răfrânge-n tristul cânt
O iubire ce trăieşte...
Şi răsună din mormânt.
Dulcele meu chip de zână
Unde eşti ? Copil zburdat
TE-AM IUBIT !!! dar soarta crudă
De tine m-an-depărtat.
Trist î-mi par în lume toate
Viaţa mea e numai chin
Inima mea nu mai poate...
Nici să plăngă cel puţin.
Peste malul ce ascunde
Blândul crin cu-al său mormânt
Un luntraş în luntre mică
Trece trist ... cu suflet frânt.
Biet băiat iubita-şi căuta
Printre undele adănci
Un crin gingaşi se arată
Şi-o chemare de sub stânci.
El în valuri se aruncă
Şi dispare după crin
Din mormântul lor de valuri
Se ridică-un cântec lin.
O cruce albă de mesteacăn
A răsărit semeaţă printre creste
Cine te cunoaşte oare..
Cruce fără de poveste ?
Şi ca mâine fulgii iernii
Te vor prinde-n a lor salbă
Şi vei dispărea din lume
Cruce de mesteacăn albă.
Cei ce-s îngropaţi sub tine
Cine-i va mai şti de-acum ?
Cruce albă răsărită
Lâng-o margine de drum.
Braţele-ţi de vânturi smulse
Se vor pierde pe poteci.
Numai brazda de ţarână ...
NU-I VA PĂRĂSI PE VECI.
ŞERBAN Mirel Cosmin
8 comentarii:
Alte versuri pline de sensibilitate si dor sufletesc...Imi plac versurile si filmuletele tale...si eu si multi altii dintre noi se regasesc in ele...Multumim!
Mulțumesc frumos, pentru aprecierea versurilor !
Din păcate, după cum am mai spus, mulți, prea mulți dintre noi și de prea multe ori, atunci când cineva drag ne vorbeşte câteva secunde se întâmplă să nu îl ascultăm.
Şi ce?
Sunt doar căteva secunde din viaţa ta. Îl poţi asculta în altă zi. Dar poate că în acea zi acel cineva va muri, iar atunci îţi vei dori să dai o viaţă întreagă doar pentru a-l asculta câteva clipe... pentru ultima oară.
Cred ca noi cei care traim cu durerea pierderii unei persoane dragi intelegem cat valoreaza acea secunda...Din nefericire am avut cu totii "o secunda" in care am fost prea ocupati...si ne-am meritat apoi partea din perioada de doliu in care intervin regretele...Zbuciumul sufletesc din aceasta perioada sper sa ne faca sa pretuim mai mult timpul si sa ne schimbam valorile...
Nu are legatura cu versurile de mai sus dar pentru ca stiu ca veti deschide in primul rand aceste comentarii va pun aici filmuletul recomandat de Nuti si Steliana...
Il puteti deschide aici http://vimeo.com/17218717
Foarte frumoasa dar trista poezia ta,Mirel.Esti foarte talentat...parca esti o imbinare intre Eminescu si Bacovia...revelatie si tristete,dar cu un stil propriu al tau(ceea ce am obs. si in celelalte poezii)de a creea o enigma ,pentru mine greu de deslusit...
Sper ca intr-o zi sa ne spui povestea ta...
Te imbratisez,Nuti
Superbe versuri...no coment.
Din lirismul poeziilor tale Mirel, reiese o tensiune sufleteasca complexa :iubire,durere si dor.Nu-ti cunosc povestea dar versurile tale releva dureri si suferinte provocate de pierderi ale celor dragi si dorinta ta de reantoarcere in timp...Si "scotocind "pe site-ul tau am gasit aceste randuri:Cel mai puternic om din lume ...este acela care poate merge mai departe atunci cand toate fiintele dragi s-au stins din viata.Cat adevar Mirel!Noi toti (deci si tu)de pe acest blog suntem puternici,suntem puternici ptr. ca in ciuda pierderilor suferite(de fiecare in parte)suntem totusi aici si acum,povestindu-ne trairile si incercand sa ne alinam durerile.
Imi plac poeziile tale!In mod special ma regasesc in poezia "E toamna in suflet si dincolo de el".
Te imbratisez cu caldura unei mame care si-a pierdut unicul fiu!
Mirel, esti f talentat!Continua sa scrii, asa cum ai facut pana acum.Te imbratisez!
Sincer am rămas uimit să mă văd pomenit în acelaşi context alături de Eminescu şi Bacovia, departe de mine o aşa cinste şi onoare de a fi comparat cu aceşti doi mari oameni ai literaturii române.
Eu totuşi vă mulţumesc frumos tuturor pentru frumoasele cuvinte spuse la adresa mea şi pentru aprecierea versurilor, ... mai ales venind din partea voastră (spun asta pentru că simt că este o părere spusă cu sufletul şi nu una spusă cu anumite intenţii) să ştiţi că înseammnă mult pentru mine, cu toate că acolo am scris doar cuvinte, dar uneori, este de ajuns un singur cuvânt care agaţă în împletitura sa de litere o întreagă poveste. O poveste ce-a
fost şi nu încetează a mai fi pentru un suflet în care s-au sedimentat mult prea multe dureroase tăceri. Iar toate cuvintele mele şi în general toate cuvintele lumii nu fac altceva decât să descrie stângaci
perfecţiunea asurzitoare a tăcerii.
Despre mine ce aş putea să vă spun, mai nimic... scriu, ... iar în fiecare literă îngrop câte un cuvânt ce nu am avut inspiraţia să-l inventez. Scriu cuvinte pe care le-am simţit mereu în mine pulsând cu literele lor de lumină şi trăiesc într-o lume în care litere sunt suspinele unui univers ce vrea a glăsui, cuvintele sunt împletiri de litere ce dansează pe buze ofilite de şoapte, iar frazele sunt alai de cuvinte ce s-au îndrăgostit într-un dans al ideilor. Poveştile sunt imperii de fraze în care iubirea, suferinţa, viaţa stau spânzurate.
Cărţile sunt cimitire de poveşti ce aşteaptă praful timpului să le
îngroape atunci când sufletul a ales să citească tăcerea.
... iar tăcerea este plânsul lui Dumnezeu.
Ştiţi ...? Partea proastă e că niciun om nu poate percepe strigătul disperat al sufletului tău. Partea bună este că acest strigăt este auzit de Dumnezeu... însă partea şi mai proastă este că Dumnezeu nu poate să vorbească ca un om şi să-i aline în cuvinte strigătul disperat.
De aceea pe lângă faptul că scriu, mă rog la Dumnezeu, Dumnezeu care este păstrătorul sufletelor celor dragi şi plecaţi dintre noi, iar dacă prin site-ul meu, cel cu versuri pe care poate îl ştiţi deja am mai creat un site pentru suflet, o oază, in acest imens spaţiu al internetului, un loc în care poate reuşesc să întind o ultimă mână de speranţă altor suflete... dacă timpul vă permite şi inima o simte puteţi vizita site+ul pe adresa: www.rugaciuni.tk
(Vă rog a nu considera acest lucru o reclamă, nu urmaresc şi nu doresc nici un căştig din acest site, iar pe el nu promovez nimic şi nu afişez nici o reclamă.
Încă o dată vă mulţumesc pentru frumoasele cuvinte !
Trimiteți un comentariu