Sunt singura-n parc
Ma plimb pe alei.
Covoare de frunze cazute imbrac
In mantii de galben duios pasii mei.
Si crengi dezgolite
Spre mine se-ntind.
Cu a lor noduri frumos impletite
In pletele-mi lungi duios mangaind.
Pasii ii inabus in covorul de frunze,
Iar haina la piept mai aproape o strang.
Si caut cu ochii la statui ursuze
Intepenite pe alei care plang.
Un zambet apare fugar pe buze
La gandul ca ele vor a il vedea.
Sunt amintirea femeii ursuze
Ce trece printre ele cu o durere grea.
Pasii ma poarta pe alei pustii
Si vantul incepe a concerta,
Te caut cu ochii si-as vrea sa vii,
Ca mana in mana sa putem visa.
7 comentarii:
Ma tot repet,frumoase versuri,sunt foarte expresive,arata starea sufletului tau si durerea si dorul ce-l porti in suflet in fiecare zi...te imbratisez scumpa mea...
Cu soapte tremurande,
Citind poezia ta
Constat ca ea cuprinde
Aceeasi stare-a mea...
"Ca mana in mana sa putem visa."
Trista dar cu un iz optimist si cu
speranta revederii este poezia ta ,
dar exprima dorinta si a noastra
a celor care asteptam sa ajungem
acolo unde nu exista despartirea
si sa-i tinem de mana
pe cei dragi plecati de langa noi.
Mari draga scrii f f frumos si sensibil..cred ca otate ne regasim in poeziile tale....e frumos dar trist...pentru mine anotimpurile se succed parca fara sa-mi mai dau seama,fara sa mai simt nimic...nu mi-e nici cald..nici frig..mi-e totuna !...desi a fost o toaman frumosa..parca o priveam din alta lume...frunze,culori,vant...toate alergau si se impleteau langa mine..priveam totul parca cu sufletul gol si impietrit de durere.. a inceput sa-mi fie totutna ca e iarba sau vara...si toate anotimpurile sunt egale pentru mine...oricum fiecare anotimp isi are frumusetea lui.. dar indiferent de ele,in suflet la noi e pustiu..... (Ildy)
Mare dreptate ai Ildy,acum ne bucuram cel mult pe jumatate...sau deloc...Dar unde este Ildy "cea puternica si optimista?" Cea care ne molipseste si pe noi cu energia si puterea ei?
Este o zi trista pentru noi toti de aici,care suntem cu sufletul alaturi de Corina...poate de aceea am devenit tristi si melancolici...fiecare si-a activat anumite amintiri din trecut...
Ppoezia ta Marilena ,reflecta foarte bine starea mea sufleteasca,si totodata mi-a amintit ca totusi este toamna...Da,eu de mult timp( de aproape 7 ani) trec prin anotimpuri ca un robot teleghidat...fara sa ma pot bucura de frumusetea lor...
Nu cred ca ne vom mai bucura niciodata pe deplin Lili,mereu chiar si atunci cand vom schita un zambet vom avea in suflet o durere...Te imbratisez,acum suntem toate ravasite de cumplita veste cu pierderea Corinei si parca ranile noastre s-au deschis...incercam sa gasim un cotlon unde sa ne ascundem de toate si sa ne putem pansa,alina...daca vom putea...
Trimiteți un comentariu